{RO} Tropicul cancerului – Henry Miller
1. „La limitele extreme ale spiritualităţii sale, omul se găseşte din nou gol ca un sălbatic. Când îl găseşte pe Dumnezeu, aşa cum se întâmplă, n-a mai rămas nimic din el, doar un schelet. Trebuie să te afunzi din nou în viaţă să pui ceva carne pe tine. Cuvântul trebuie să devină carne, sufletul e-nsetat. Pe orice firmitură îmi vor cădea ochii, voi sări şi-o voi devora. Dacă viaţa e lucrul primordial, atunci voi trăi, chiar dacă trebuie să devin canibal. Până acum, am încercat să-mi salvez pielea, am încercat să conserv cele câteva bucăţele de carne ce-mi ascund oasele. S-a terminat cu asta. Am atins ultimul prag de suportabilitate. Sunt cu spatele la zid, n-am unde să mă mai retrag. Din perspectiva istoriei, sunt mort. Dacă mai e ceva dincolo, va trebui să sar înapoi. L-am găsit pe Dumnezeu, dar nu-mi ajunge. Doar spiritul meu e mort. Fizic, sunt viu. Moral, sunt liber. Lumea de care m-am despărţit e o menajerie. Zorii luminează o lume nouă, o junglă lumească în care spiritele slăbănoage cutreieră cu gheare ascuţite. Oi fi eu hienă, dar o hienă slăbănoagă şi flămândă: am plecat la îngrăşat.”
2. „Totuşi, nu-mi pot scoate din cap diferenţa enormă ce există între idei şi viaţă. E o dislocare permanentă, cu toate că ne străduim să aruncăm peste amândouă un magnific acoperământ. Şi nu se potriveşte. Ideile trebuie însoţite de acţiune. Dacă nu există sex şi vitalitate în ele, nu există nici acţiune. Ideile nu pot exista singure într-un vid spiritual. Ideile sunt legate de viaţă: idei ale ficatului, idei ale rinichiului, idei interstiţiale etc. Dacă nu s-ar fi pus problema decât a unei idei, Copernic ar fi făcut praf macrocosmosul existent, iar Columb ar fi eşuat în Marea Sargasselor. Estetica ideii produce ghivece de flori, iar ghivecele de flori la pui pe pervazul de la geam. Dar dacă nu este soare şi nu plouă, ce rost mai are să pui florile la geam?”
3. „Am crezut cândva că ţelul cel mai înalt pe care un om putea să şi-l propună era acela de a fi uman, dar acum văd că acest ţel n-avea altă raţiune decât aceea de a mă distruge. Astăzi sunt mândru că pot afirma că sunt inuman, că aparţin nu oamenilor şi guvernelor, că n-am nimic în comun cu credinţele şi principiile. N-am nimic de-a face cu maşinăria scârţâitoare a omenirii, eu îi aparţin pământului.”
Contributie Alexandru Chimu