{RO} Fahrenheit 451 – Ray Bradbury
1. „― E o muncă frumoasă. Luni o arzi pe Millay, miercuri il arzi pe Whitman, vineri pe Faulkner – îi arzi până se prefac în cenuşă, pe urmă arzi şi cenuşa: asta-i deviza noastră profesională.”
2. „În venele femeii curgă un sânge nou, care o înnoise parcă din cap până în picioare. Obrajii îi erau foarte îmbujoraţi, iar buzele arătau proaspete, pline de culoare, moi şi destinse. Se vede că era sângele altcuiva. Măcar de-ar fi fost şi carnea, şi creierul, şi memoria altcuiva! Măcar de-ar fi putut să îi ducă şi sufletul la curăţătorie, ca pe o haină, să-i deşerteze buzunarele şi să-l aburească, să-l spele bine, apoi să-l umple la loc şi să i-l aducă înapoi a doua zi dimineaţa. Măcar…”
3. „N-ai fost acolo, n-ai văzut cu ochii tăi. Trebuie să fie ceva în cărţile astea, ceva pe care nu ni-l putem închipui, dacă o femeie e în stare să rămână, de dragul lor, într-o casă în flăcări! Nu rămâi de florile mărului într-o astfel de casă.”
4. „M-am gândit şi la cărţi. Şi pentru prima oară mi-am dat seama că în spatele fiecărei cărţi e un om. Un om a trebuit să o gândească pe fiecare. Şi omul acela a avut nevoie de mult timp până să o aştearnă pe hârtie. Niciodată nu mă gândisem la asta.”
5. „O carte e o puşcă încărcată, ascunsă în casa vecină: pune-o pe foc, smulge armei focosul, zdrobeşte cugetul omului! Cine ştie ce poate să pună la cale un om cult? Poate că voi fi chiar eu ţinta lui, pentru că nu pot să îl sufăr.”
6. „Oamenii de culoare nu pot să sufere povestea Micului negru Sambo; pune-o pe foc! Albii sunt cam stânjeniţi de Coliba unchiului Tom; pune-o pe foc! Cutare a scris o carte despre influenţa tutunului asupra cancerului pulmonar – spre indignarea fumătorilor: pune cartea pe foc! Seninătate şi calm, Montag! Scoate-ţi zbuciumul afară, ba şi mai bine ar fi să îl azvârli în crematoriu. Înmormântările sunt un obicei păgân si nefericit? Elimină-le şi pe ele!”
7. „În zilele noastre nu te mai ascultă nimeni. Nici măcar cu pereţi nu pot vorbi, pentru că pereţi zbiară la mine. Cu nevastă-mea nu pot sta de vorba pentru că ea ascultă pereţii. Am simţit nevoia să găsesc pe cineva care să mă asculte; şi poate că, dacă m-ar lăsa să vorbesc destul, aş ajunge să vorbesc omeneşte. De asemenea, aş vrea să mă ajuţi să pricep ceea ce citesc. „
8. „Avem tot ce ne trebuie ca să fim fericiţi, dar nu suntem fericiţi. Ceva ne lipseşte. M-am uitat în jurul meu şi mi-am dat seama că îmi lipsesc tocmai cărţile, la a căror ardere am contribuit din plin, vreme de zece-doisprezece ani. Şi m-am gândit: poate că în cărţi se află izbăvirea!”
9. „Cărţile nu erau decât un fel de receptacul în care oamenii înmagazinau o mulţime de cunoştinţe, pe care se temeau că ar putea să le uite. Nu e nimic magic în cărţi; magic e doar ceea ce spun cărţile şi însuşi faptul că în ele peticele universului sunt însăilate într-un veşmânt pe măsura noastră.”
10. „Cu cât sunt mai mulţi porii unei cărţi, cu cât mai multe detalii de viaţă veridic înregistrate poţi desprinde de pe un centimetru pătrat de hârtie, cu atât mai bună e literatura respectivă. Cel puţin, asta e definiţia pe care o dau eu literaturii: a zugrăvi amănunţit. În amănunte inedite. Scriitori buni ating adesea viaţa. Cei mediocrii îşi plimbă peste ea o mână grăbită. Iar cei proşti o siluiesc şi o lasă apoi, sfâşiată, pradă muştelor. Ai înţeles acum de ce sunt privite cărţile cu ură şi cu teamă? Ele dezvăluie porii de pe faţa vieţii. Oamenii comozi vor să vadă doar figuri de ceară, fără pori, fără păr, fără expresie.”
11. „Dar cine a izbutit oare vreodată să se smulgă din ghearele ce-l împresoară pe om în clipa în când dă drumul televizorului? Acesta te plămădeşte întocmai cum vrea el. e un mediu la fel de real ca şi lumea; e însuşi adevărul. În veşnică devenire! O carte poate fi respinsă cu ajutorul raţiunii!”
12. „Cărţile au menirea să ne aducă aminte ce măgari şi nerozi suntem.”
13. „Cei mai mulţi dintre noi nu putem să ne deplasăm, să stăm de vorbă cu toată lumea şi să vizităm toate oraşele de pe glob: n-avem nici timp, nici bani, nici atâţia prieteni. Lucrurile de care ai nevoie dumneata, Montag, sunt risipite în lume, dar singurul mod în care un om de rând poate vedea nouăzeci şi nouă la sută dintre ele e să citească o carte.”
14. „Totdeauna am spus: poezia înseamnă lacrimi, poezia îndeamnă la sinucidere şi trezeşte sentimente îngrozitoare – e boală curată!”
15. „Ce necredincioase pot fi cărţile! Se întorc împotriva ta tocmai când îţi închipuiai că te poţi bizui pe ele! Oricine le poate folosi!”
16. „Fiecare om trebuie să lase ceva după moartea lui, obişnuia să spună bunicul meu. Lasă un copil, sau o carte, sau un tablou, sau o casă, sau un zid, sau o pereche de pantofi croiţi de mâna lui, sau o grădină semănată cu plante. Un lucru pe care el şi-a lăsat într-un fel sau altul pecetea şi la care sufletul lui se poate întoarce după moarte, astfel încât atunci când oamenii se uită la copacul sau la floarea cu pricina, e şi el prezent. Nu are importanţa ce anume faci, mai spunea bunicul, totul e să schimbi în aşa fel lucrurile pe care le atingi, încât, după ce ţi-ai luat mâinile de pe ele, lucrurile să-ţi semene ţie.”