{RO} Nepotul lui Rameau – Denis Diderot

1. „Cel care e văzut mereu singur, stând gânditor pe banca lui d’Argenson, sunt eu. Vorbesc cu mine însumi despre politică, despre dragoste, despre arta literară sau despre filozofie; şi dau frâu liber minţii, în toată nestăvilirea ei; o las în voie să urmărească primul gând, cuminte sau zănatic, care-mi trece prin cap, aşa cum îi vedem făcând pe tinerii noştri dezmăţaţi care urmăresc prin aleea Foy vreo curtezană cu aer uşuratic, cu faţa surâzătoare, cu ochii vii, cu nasul în vânt, părăsind-o apoi ca să urmărească alta, legându-se de toate şi nerămânând cu nici una. Gândurile sânt fetişcanele mele desfrânate.”

2. „Asta e spre fericirea lui, dar e totodată şi ceea ce îmi place mai mult la oamenii de geniu. Nu sunt buni decât pentru un singur lucru, şi atâta tot; habar n-au ce înseamnă să fie cetăţeni, taţi, mame, fraţi, rude, prieteni. Fie vorba între noi, e bine să le semeni din toate punctele de vedere, numai că nu e de dorit să fie prea mulţi ca ei pe lume. De oameni e nevoie, dar de oameni geniali nu-i nevoie deloc; nu, pe legea mea, nu-i nici o nevoie.”

3. „Dacă minciuna poate folosi o clipă, în cele din urmă ea devine neapărat vătămătoare; iar adevărul, dimpotrivă, devine neapărat folositor până la urmă, cu toate că se poate întâmpla să vatăme la un moment dat.”

4. „E nespus de greu să fii cerşetor, când există atâţia neghiobi înstăriţi, pe socoteala cărora se poate trăi. Şi apoi, sila de tine însuţi este de nesuferit.”

5. „În natură, toate speciile se mănâncă una pe alta; în societate, toate stările se sfâşie una pe alta. Ne facem dreptate unii altora, fără ca legea să se amestece.”

6. „Şi, cu toate astea, văd nenumăraţi oameni cumsecade care nu sunt deloc fericiţi şi nenumăraţi oameni fericiţi care nu sânt deloc cumsecade.”

7. „Şi fiindcă pot să-mi câştig fericirea prin vicii înnăscute, dobândite fără muncă, păstrate fără sforţări, potrivite cu moravurile naţiei mele, pe placul celor care mă ocrotesc şi mai asemănătoare cu micile lor nevoi personale decât virtuţile care i-ar stingheri acuzându-i de dimineaţă până seara, ar fi ciudat să încep să mă frământ ca un suflet blestemat, să mă schimonosesc şi să mă fac altul decât sunt. Ar fi ciudat să plămădesc o fire care-mi e străină; ar fi ciudat să-mi caut însuşiri – hai să zicem demne de toată stima, ca să nu mai lungim vorba –, însuşiri a căror dobândire şi punere în practică m-ar costa mult de tot şi nu m-ar duce la nimic, ba poate chiar la mai rău decât nimic, făcându-i de batjocură pe bogătaşii pe lângă care cerşetorii de teapa mea încearcă să trăiască. Virtutea e lăudată, dar în schimb e urâtă şi fugi de ea, fiindcă te îngheaţă cu răceala ei, iar în lumea asta e bine să trăieşti mai la căldură. Şi-apoi aş deveni morocănos; de ce-ţi închipui oare că vezi, adeseori, cum cei cucernici sunt aspri, supărăcioşi şi neprietenoşi!? Fiindcă şi-au luat în spinare o sarcină care nu li se potriveşte; ei suferă şi, când suferi, îi faci şi pe alţii să sufere; un asemenea lucru nu-mi convine nici mie, nici ocrotitorilor mei; trebuie să fiu vesel, să ştiu să mă plec, să fiu glumeţ, bufon, caraghios. Virtutea se cere respectată, iar respectul e stânjenitor; virtutea se cere admirată şi nu e prea distractiv să tot admiri. Eu am de-a face cu oameni care se plictisesc şi trebuie să-i fac să râdă. Iar pentru că numai caraghiosul şi nebunul îi fac pe oameni să râdă, trebuie să fiu caraghios şi nebun, şi dacă natura nu m-ar fi făcut aşa, cel mai simplu lucru ar fi să par că sunt. Din fericire, nu-i nevoie să mă prefac; există şi aşa destui prefăcuţi, de toate soiurile, chiar dacă nu-i mai punem la socoteală pe cei care se prefac faţă de ei înşişi.”

8. „Iar prietenul Rameau, dacă s-ar apuca într-o bună zi să arate dispreţ pentru bogăţie, pentru femei, pentru traiul bun, pentru trândăvie; dacă s-ar apuca să facă pe virtuosul, ce-ar fi atunci? Un ipocrit. Rameau trebuie să fie ceea ce este, adică un tâlhar fericit printre tâlharii bogaţi, şi nu un fanfaron al virtuţii ori un virtuos silit să-şi ronţăie coaja de pâine singur sau printre calici. Şi-apoi, ca să-ţi vorbesc deschis, nu mă împac defel cu fericirea dumitale netulburată, nici cu aceea a câtorva visători de teapa dumitale.”

9. „Viciul nu-l vatămă pe om decât din când în când; manifestările viciului însă te lovesc la orice pas. Poate că e mult mai bine să fii obraznic decât să ai înfăţişarea unui obraznic; obraznicul din fire nu insultă decât din când în când, cel cu înfăţişare de obraznic insultă fără răgaz.”

10. „Aşa suntem toţi: ţinem minte numai cuvintele pe care credem că le înţelegem, din pricină că le întrebuinţăm adesea şi le folosim exact; iar în cap n-avem decât noţiuni nedesluşite.”

Recenzie Nepotul lui Rameau