1. „Cel care e văzut mereu singur, stând gânditor pe banca lui d’Argenson, sunt eu. Vorbesc cu mine însumi despre politică, despre dragoste, despre arta literară sau despre filozofie; şi dau frâu liber minţii, în toată nestăvilirea ei; o las în voie să urmărească primul gând, cuminte sau zănatic, care-mi trece prin cap, aşa cum îi vedem făcând pe tinerii noştri dezmăţaţi care urmăresc prin aleea Foy vreo curtezană cu aer uşuratic, cu faţa surâzătoare, cu ochii vii, cu nasul în vânt, părăsind-o apoi ca să urmărească alta, legându-se de toate şi nerămânând cu nici una. Gândurile sânt fetişcanele mele desfrânate.” 2. „Asta e spre fericirea lui, dar e totodată…