{RO} Lorelei – Ionel Teodoreanu

1. „Acesta era blestemul: singuratatea regasita in iubire, altfel decat in lupta vietii. Iubesti si ca sa nu mai fii singur, ca sa te insotesti. Dar iubind, te indragostesti de altcineva decat de omul plenar si real – trecut, prezent si viitor – pe care crezi ca-l ai prin gestul de cuprindere si insotire, al dragostei.”

2. „Cunosti o femeie, o vezi, o auzi, constatand o serie de calitati si defecte, distrat si in treacat, sau atent si cu dinadins, te deprinzi sa ramai „tu” in prezenta ei, adica spectator mai mult sau mai putin atras de spectacolul feminitatii ei, o critici mintal, o apreciezi uneori si o accepti treptat, afland cum e frumoasa, cum e desteapta sau cum e mediocra, avand surprize agreabile si dezamagiri suparatoare, pana cand intr-o zi, simti ca mai presus de aprecierea ta, femeia aceea a devenit un fel de secret intim, pe care-l stii numai tu. Bataia de inima pe care ti-o da acest secret te face sa respiri adanc propriul tau suflet in care au aparut arome mai misterioase decat cele aduse de sevele pamantului. Intinzi bratele spre primavara lor. Iubesti. Si femeia de mult cunoscuta iti pare noua, din clipa in care ai intalnit-o. Te miri ca n-ai vazut de atunci ceea ce abia acum descoperi intr-o evidenta edenica. E o mirare intensa ca geniul, oricat ar fi de plat ceea ce ii urmeaza. Secunda acestei mirari hraneste cu luciferi pe poeti si cu cea mai virulenta toxina pe oamenii obisnuiti.”

3. „ – Cum pot trai oamenii fara dragoste?

– Ma intreb si eu… Se vede ca de-asta-s asa multi fumatori.”

4. „Rasul devenit tacere e simptomul sigur al batranetii, intelepciunii sau resemnarii.”

5. „ Esti prea sigur, si pe drept, de iubirea ei. De asta o neglijezi. Daca ai fi avut binecuvantatul ghinion ca doamna Luli sa fie cocheta, sa te nelinisteasca, sa te faca gelos, te asigur ca manuscrisele se consolau cu praful. Dar doamna Luli e o certitudine absoluta.”

posted by Tomata cu scufita

6. “Condiţia dragostei este să caute, nu să descopere, să vrea să ştie, fără să afle, să fie ritmul unei continue mişcări spre un orizont mereu văzut, dar mereu îndepărtat.”

7. “Anii mei tineri au sunat a cântec dar am trecut pe lângă el cu dragostea de mână.”

8. “Suntem două libertăţi. Dragostea noastră nu e umilinţă, e o mândrie. Nu vreau să te copleşesc, să-ţi limitez viaţa numai la mine. N-aş avea nici o bucurie să am alături de mine un prizonier. Nu-ţi cer decât dragostea ta. Aceea e a mea si numai a mea. N-o împart cu nimeni. Aşa cum nici tu nu vei împărţi cu nimeni dragostea mea. Dar dincolo de dragoste eşti liber a trăi cum vrei.”

9. “Ştii să asculţi? Auzi vântul la fereastră? Auzi păsările care pleacă şi se întorc, ducând şi aducând primăvara? Ştii ce-i nostalgia? Priveşti uneori pe fereastră fără să vezi nimic? Sunt pe acolo şi într-acele, fără fiinţă, o apropiere şi o îndepărtare în preajma ta. Gândeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine şi dusă în întunericul fără fund.”

10 “Dac-ar fi fost să trec printr-o pădure cu lupi ca să ajung până la tine, aş fi ajuns cu zdrenţele tinereţii mele sfâşiate, dându-ţi ultima ei picătură. De ar fi fost să trec prin ierburi cu şerpi ca să ajung până la tine, cu tălpile goale aş fi călcat pe şuierul morţii mele, aducându-ţi-o să-i închizi ochii. Dar la poarta casei tale veghează dragostea – şi mi-am tras paşii înapoi ca la ieşirea cu icoană din biserică. Cânt răguşit pe sub ferestrele casei tale, cum cântă copiii italieni pe străzile oraşelor noastre, în mizeria frumuseţii lor cu ochi mediteranieni. Cânt cu mâna întinsă sub cer, ca odinioară cei neîmpăcaţi la răspântii de drum: Ascultaţi, voi toţi, bucuria şi durerea mea.”

11. “Pe harfa răsturnată a ierburilor tale ,vară,trupul şi sufletul meu sunt începutul unui mare cîntec şi tremurul mîinii care-l caută.”

12. “Totul ne desparte pe tine şi pe mine distanţa, oamenii,viaţa şi poate şi destinul.Ţi-aduci aminte?Ca să-l cunoască pe Cezar, Cleopatra însoţită de un singur credincios a trecut marea cu barca înfruntând-o, s-a lăsat înfăşurată într-un sac ordinar şi dusă pe umeri până în palatul lui Cezar fără ca nimeni să-şi închipuie că într-un ţol purtat pe umeri regina Egiptului vine să-l vadă pe Cezar.
Iată ce-ţi aduce scrisoarea mea.Nu mă tem nici de zâmbetul tău.Deci nu mă tem de nimic.Sunt ceea ce-i dincolo de fereastra odăii tale:depărtarea. Sunt cea mai mică fată a lumii între rândunelele ei fiindcă mă înfăşor în întregul ei necunoscut. Privirea ta nu mă va găsi nicăieri.Amintirea ta nu are unde să mă afle.Glasul tău nu poate să mă strige şi nu ştie unde. Sunt între cele patru zări răspântia lor.
Cu zece ani în urmă ţi-aş fi spus “cu-cu”.Dar sufletul meu şi-a pierdut glasul copilăriei.”

Contributie Sylvia