{RO} Arta de a călători – Alain de Botton

1. „Suntem copleșiti de sfaturi unde să călătorim; auzim puține despre cum și de ce ar trebui să o facem – deși arta de a călători pare să dea naștere în mod natural unui număr de interogații, nici simple, nici triviale, al căror studiu ar putea, în feluri modeste, să contribuie la înțelegerea a ceea ce filozofii greci frumos numeau eudaimonia sau împlinirea umană.”

2. „Urma să descopăr o neașteptată continuitate între sinele meu melancolic care fusesem acasă și persoana care urma să fiu pe insulă, o continuitate complet nepotrivită cu radicala discontinuitate a peisajului și climatului, acolo unde chiar aerul părea să fie făcut dintr-o substanță diferită, mai dulce.”

3. „Din nefericire, e foarte greu să ne amintim cvasipermanenta noastră grijă în privința viitorului, fiindcă odată ce ne-am întors de undeva, poate că primul lucru ce ne dispare din memorie este cât de mult din trecut ni l-am petrecut gândindu-ne la ceea ce va veni; cât de mult din trecut, adică, ni l-am petrecut altundeva decât acolo unde eram. Există o puritate atât în cazul viziunilor anticipatoare, cât și în cel al rememorărilor unui loc: de această dată, locului însuși îi este permis prim-planul.”

4. „Printr-un paradox pe care Des Esseintes l-ar fi apreciat, se pare că putem să ne simțim cel mai în largul nostru într-un loc atunci când nu avem și sarcina suplimentară de a trebui să fim acolo.”

5. „Suntem triști acasă și dăm vina pe vreme și pe urâțenia clădirilor, dar pe o insulă tropicală învățăm (după o ceartă într-un bungalou cu acoperiș de rafie, sub un văzduh azuriu) că felul în care se prezintă cerul și locuințele noastre nu pot niciodată să ne garanteze bucuria sau să ne împingă în brațele disperării.”

6. „Viața e un spital în care fiecare bolnav e stăpânit de râvna de a-și schimba patul. Unul vrea să se canonească în fața sobei, altul crede că s-ar vindeca lângă fereastră.” – Baudelaire

7. „Cărțile triste ne consolează poate cel mai bine atunci când suntem triști, iar către benzinăriile singuratice ar trebui să ne îndreptăm cu mașina atunci când nu avem pe cine să îmbrățișam sau să iubim.”

8. „Puține locuri sunt mai propice conversațiilor interioare decât un avion, un vapor sau un tren în mișcare. Există o corelație aproape bizară între ceea ce se află în fața ochilor noștri și gândurile pe care mintea le poate germina: gândurile mărețe necesitând uneori priveliști mărețe, gânduri noi, locuri noi.”

9. „După câteva ore de visare în tren, am putea simți că am fost returnați nouă înșine – adică repuși în contact cu sentimente și idei importante pentru noi. Nu e necesar ca întâlnirea cea mai propice cu adevăratul nostru sine să aibă loc acasă. Mobila insistă că nu ne putem schimba, fiindcă ea nu o face; mediul domestic ne ține ancorați de persoana care suntem în viața obișnuită, dar care s-ar putea să nu fie cea care suntem în esență.”

10. „Voiam viața pe care acest spațiu o sugera. Voiam o bicicletă. Voiam să introduc cheia în ușa de intrare roșie în fiecare seară. Voiam să stau pe înserat lângă fereastra fără perdele uitându-mă la un apartament identic vizavi și luând o gustare de erwentsoep met roggebrood en spek înainte de a mă retrage să citesc în pat într-o cameră albă cu așternuturi albe.”

11. „Farmecul unui loc străin se naște din simpla idee de noutate și schimbare: întâlnind cămile acolo unde acasă fuseseră cai; dând peste clădiri de apartamente fără decorațiuni acolo unde acasă ele avuseseră coloane. Dar s-ar putea să existe o plăcere mai profundă: am putea prețui elementele străine nu doar pentru că sunt noi, ci pentru că par să se potrivească mai fidel identității și atașamentului nostru decât orice ne-ar putea furniza țara noastră.”

12. „Poetul acuza orașele că ar da naștere unei pleiade de emoții dăunătoare existenței: anxietate în privința poziției noastre în ierarhia socială, invidie pe succesul altora, mândrie și o dorință de a străluci în ochii necunoscuților. Susținea că locuitorii orașelor nu aveau deloc perspectivă; erau înrobiți discuțiilor de pe stradă sau de la masa de seară. Oricât de înstăriți, aveau o dorință neostoită pentru lucruri noi, de care nu aveau cu adevărat nevoie și de care nu depindea fericirea lor. Iar în acest mediu aglomerat și agitat, părea mai greu să dezvolți relații sincere cu ceilalți decât pe o moșie izolată.”

13. „Dacă desenul avea valoare pentru Ruskin chiar și atunci când era practicat de persoane fără talent, era pentru că ne putea învăța să vedem: să observăm, mai degrabă decât să privim. În procesul re-creării cu propria noastră mână a ceea ce se află în fața ochilor noștri, părem să trecem în mod natural din poziția de a observa frumusețea într-o manieră distrată la o poziție în care în care dobândim o înțelegere profundă a părților ei constituente și, prin asta, amintiri mai consistente despre ea.”

14. „Ruskin nu numai că ne încuraja să desenăm în călătoriile noastre, dar simțea și că trebuie să scriem sau, după cum îi spunea el, „să pictăm cu cuvintele”, pentru a ne cimenta senzațiile frumuseții.”

15. „Ce este, atunci, starea specifică unui călător? S-ar putea spune că receptivitatea este principala ei caracteristică. Ne apropiem de locurile noi cu umilință. Nu avem idei fixe despre ceea ce este interesant. Îi irităm pe localnici pentru că ne oprim în rondurile rutiere și pe străduțele înguste pentru a admira ceea ce ei consideră a fi mici detalii stranii. Riscăm să fim călcați de o mașină pentru că suntem intrigați de acoperișul unei clădiri guvernamentale sau de inscripția de pe un zid. Găsim neobișnuit de fascinant un supermarket sau o frizerie. Zăbovim îndelung asupra aranjării în pagină a unui meniu sau asupra hainelor prezentatorilor știrilor de seară. Suntem deschiși către straturile de istorie de dedesubtul prezentului, ne luăm notițe și facem fotografii.
Acasă, pe de altă parte, suntem mai conformiști în privința așteptărilor noastre. Suntem siguri că am descoperit tot ce este interesant la un cartier, în principal în virtutea faptului că am locuit acolo o lungă perioadă de timp. Pare de neconceput că ar putea fi ceva nou de descoperit într-un loc în care locuim de un deceniu sau mai mult. S-a instalat obișnuința si, prin ea, orbirea noastră.”