{RO} Minunata Lume Nouă – Aldous Huxley

1. „Bărbaţi standardizaţi, femei standardizate; în loturi uniforme, întregul personal al unei fabrici alcătuit din produsele unui singur ovul bokanovskificat.”

2. „Nouăzeci şi şase de gemeni identici lucrând la nouăzeci şi şase de maşini identice! Glasul îi vibra de entuziasm: acuma ştiţi cum stăm. Pentru prima dată în istorie avem Comunitate, Identitate, Stabilitate.”

3. „Dar tehnica lui Podsnap accelerase extraordinar procesul de coacere. Se puteau asigura cel puţin o sută cincizeci de ovule mature în decurs de doi ani. Fertilizarea şi bokanovskificarea – cu alte cuvinte o înmulţire cu 72 – aşa obţii o medie de aproape unsprezece mii de fraţi şi surori în o sută cincizeci de loturi de gemeni identici, toţi de aceeaşi vârstă, şi în numai doi ani.”

4. „Noi recurgem şi la predestinarea şi condiţionarea lor. Ne decantăm pruncii ca fiinţe umane socializate, Alfa sau Epsilon, ca viitori vidanjori sau ca viitori… (era cât pe-aci să spună „viitori Controlori Mondiali” dar, luând seama, spuse:) viitori Directori de Incubatoare.”

5. „Prin oxigenare precară, obţii o castă inferioară, explică domnul Foster, citând o lozincă. Primul organ afectat este creierul, apoi scheletul. Cu 70 la sută din cantitatea normală de oxigen obţii pitici. Dacă o reduci şi mai mult, ies monştri fără ochi…”

6. „Gândiţi-vă la cal. Se gândiră. — E deja matur la vârsta de şase ani. Elefantul abia la zece ani. în schimb, omul nu este matur din punct de vedere sexual nici la treisprezece ani, iar maturitatea fizică o atinge doar la douăzeci de ani. De-aici, bineînţeles, şi acel rod al dezvoltării întârziate – inteligenţa umană. Dar la Epsiloni nu avem nevoie de inteligenţă umană! Şi mai rezultă din explicaţiile lui că Epsilonii n-au nevoie de inteligenţă şi nici nu o obţin.”

7. „Iar acesta – interveni sentenţios .Directorul -, acesta este secretul fericirii şi al virtuţii: să-ţi placă ceea ce eşti obligat să faci. Acesta este ţelul întregii condiţionări: să-i facă pe oameni să-şi îndrăgească destinul social implacabil.”

8. „Cărţile şi pe de altă parte zgomotele asurzitoare, florile şi pe de altă parte şocurile electrice – în mintea copiilor, aceste noţiuni erau acum cuplate în perechi neiertător compromise; după două sute de repetiţii ale aceleiaşi lecţii sau ale uneia similare, aceste noţiuni vor fi legate indisolubil. Ceea ce a îmbinat omul, natura nu mai poate desface. Or să crească păstrând ceea ce psihologii din lumea veche numeau o ură „instinctivă” de cărţi şi flori. Reflexele lor vor fi condiţionate irevocabil. Copiii de acum vor fi feriţi toată viaţa de cărţi şi botanică. […] De ce atâta osteneală pentru a determina la cei din casta Delta o antipatie absolută faţă de flori? Cu multă răbdare, Directorul Centrului de Incubaţie şi Condiţionare le dădu alte câteva lămuriri: Copiii sunt făcuţi să ţipe numai cât văd un trandafir, din înalte raţiuni de politică economică.”

9. „Dragostea de natură nu dă de lucru fabricilor. S-a luat atunci hotărârea de a se interzice dragostea de natură, cel puţin în rândurile castelor de jos.”

10. „Astăzi, încheie directorul, condiţionăm masele să urască natura. Dar în acelaşi timp, le condiţionăm să iubească orice sport practicat în mijlocul naturii.”

11. „Presupun că ştiţi ce e polona, nu? — O limbă moartă. — Ca şi franceza şi germana, adăugă un alt student.”

12. „Educaţia morală care niciodată, în nici o împrejurare, nu trebuie să fie raţională.”

13. „Ciudat, murmură visător Directorul în timp ce se îndepărtau. Ciudat, dacă stai să te gândeşti că până şi în zilele Domnului Nostru Ford majoritatea jocurilor se jucau fără altă aparatură decât o minge sau două, câteva beţe şi eventual o plasă. Gândiţi-vă la nebunia de a permite oamenilor să practice jocuri complicate care însă nu aveau câtuşi de puţin darul de a spori consumul. O adevărată demenţă. […] Astăzi Controlorii nu ar îngădui nici un fel de joc sau sport nou dacă nu se poate dovedi că solicită cel puţin la fel de multă aparatură ca şi cel mai complicat dintre jocurile existente.”

14. „- Nu ştiu de ce, mărturisi ea dusă pe gânduri, dar în ultima vreme nu m-a mai încântat cine ştie ce libertinajul. Se întâmplă să ai momente când nu-ţi mai place.

– Dar trebuie să faci acest efort. Trebuie să joci jocul până la capăt. La urma urmei, „toţi suntem ai tuturor celorlalţi””

15. „Pe Bernard şi Helmholtz îi apropia, îi unea chiar conştiinţa că sunt indivizi altfel decât semenii lor.”

16. „Din punct de vedere fizic şi chimic toţi oamenii sunt egali.”

17. „Şi totuşi, chiar prizonieră a acelei sticle a fericirii, şi în pofida acelui al doilea gram de soma, Lenina nu uită să ia toate precauţiile anticoncepţionale prescrise de regulament. Ani întregi de hipnopedie intensivă şi instrucţia malthusiană de trei ori pe săptămână de la doisprezece până la şaptesprezece ani o determinaseră să ia aceste precauţii la fel de automat şi de inevitabil cum clipea din ochi.”

18. „Separat, izolat, nemântuit, pe când ceilalţi erau topiţi cu toţii în Fiinţa Supremă; singur chiar şi în îmbrăţişarea Morganei – de fapt, mult mai singur, mai deznădăjduitor de el însuşi decât fusese vreodată în viaţă.”

19. „Inofensiv, poate; dar şi deconcertant. în primul rând, mania aia de a face lucrurile în taină. Ceea ce practic însemna a nu le face deloc. Căci parcă ce se putea face în taină? (în afară, bineînţeles, de amor; dar asta nu puteai face tot timpul.) Ce altceva? Mai nimic.”

20. „Plimbatul şi vorbitul – iată un mod tare ciudat de a petrece o după-amiază.”

21. „Prefer să fiu eu însumi, spunea el. Eu însumi, cel afurisit Nu vreau să fiu altul, oricât de vesel ar fi. Vreau să admir în tăcere marea, explică el. Cu zgomotul ăla infernal nu poţi nici măcar să te uiţi la ceva. Aşa ajung să mă simt parcă… şi şovăi, căutându-şi cuvintele care să-i exprime cel mai bine gândul. Să mă simt de parcă aş fi mai mult eu, dacă înţelegi ce vreau să spun. Mai mult independent, nu atât o parte componentă a altei entităţi. Nu doar o celulă din organismul social. […] Vreau să ştiu ce e pasiunea, îl auzi ea spunând. Vreau să am un simţământ puternic.”

22. „Aşa se vede ea. N-o supără că e o simplă bucată de carne..”

23. „Să nu-ţi închipui că am avut vreo relaţie necuviincioasă cu fata. Nimic afectiv, nimic prelungit. Doar o relaţie perfect sănătoasă şi normală.”

24. „Nu uitaţi că în Rezervaţie, copiii încă se mai nasc, da, da, oricât de revoltător ar părea, se nasc. […] nu există nici o comunicare cu lumea civilizată… îşi păstrează încă obiceiurile şi datinile respingătoare. Căsătoria, dacă ştiţi ce înseamnă asta, domnişoară; familii… Nici un fel de condiţionare… Superstiţii monstruoase… Creştinism şi totemism şi cultul strămoşilor… Limbi moarte ca zuni şi spaniola şi athapascana… Porci spinoşi, puma şi alte animale feroce… Boli molipsitoare… Preoţi… Şopârle veninoase.”

25. „De multe ori mi se pare că am pierdut mult în viaţă neavând o mamă. Şi poate că şi tu ai pierdut ceva pentru că n-ai devenit mamă, Lenina. închipuie-ţi cum ţi-ar fi stat cu propriul tău bebeluş în braţe…”

26. „Descoperise Timpul şi Moartea şi pe Dumnezeu. — Singur, mereu singur, spunea tânărul, John. Vorbele lui stârniră un ecou jalnic în mintea lui Bernard. Singur, singur… — La fel sunt şi eu, zise el într-un acces de sinceritate nestăpânită. Groaznic de singur. — Dumneavoastră? întrebă surprins John. Credeam că în Lumea de Afară… Adică, vreau să zic, Linda spunea întotdeauna că acolo nimeni nu e singur.”

27. „Dacă eşti altfel decât ceilalţi, eşti sortit să rămâi singur. Oamenii se poartă sălbatic cu tine. Ştiţi că m-au îndepărtat de la absolut toate?”

28. „„Sălbaticul – scria Bernard – refuză să ia soma şi pare foarte tulburat de faptul că femeia aceea, Linda, care-i este m…, îşi ia mereu vacanţe soma. Merită subliniat faptul că în ciuda senilităţii m… sale şi înfăţişării ei extrem de respingătoare, Sălbaticul o vizitează adesea şi pare foarte ataşat de ea – un exemplu interesant pentru demonstrarea felului în care condiţionarea timpurie poate fi făcută să modifice şi chiar să contracareze impulsurile naturale. (în acest caz impulsul de a te da înapoi din faţa unui obiect cu aspect neplăcut.).”

29. „Condiţionarea în domeniul morţii începe la vârsta de optsprezece luni. Fiecare copilaş petrece două dimineţi pe săptămână în Spitalul pentru Muribunzi. Acolo li se păstrează cele mai agreabile jucării şi în zilele morţii li se dă cremă de ciocolată. Aşa învaţă să ia moartea drept un lucru absolut firesc.”

30. „Mare păcat”, gândi Mustapha Mond în timp ce iscălea. „Era o capodoperă.” Dar de îndată ce începi să accepţi explicaţii prin prisma finalităţii – păi, nici nu mai ştii unde poţi să ajungi. Erau genul de idei care puteau foarte uşor să de-condiţioneze minţile mai labile din rândurile castelor superioare – făcându-le să-şi piardă încrederea în fericirea ca Bun Suprem şi să înceapă să creadă în schimb că ţelul lor se află undeva mai departe, dincolo, în afara actualei sfere umane; că ţelul vieţii nu este menţinerea bunăstării, ci o intensificare şi rafinare a conştiinţei, o lărgire a cunoaşterii.”

31. „Una din funcţiile principale ale unui prieten este să sufere (într-o formă mai blândă, simbolică) pedepsele pe care am dori să le aplicăm duşmanilor noştri, dar nu izbutim.”

32. „De fapt, manifestară atâta cordialitate încât Bernard se simţi cuprins de gelozie. în toate aceste săptămâni nu izbutise niciodată să stabilească o legătură atât de strânsă, de intimă, cu Sălbaticul, cum făcuse într-o clipă Helmholtz. Uitându-se la ei, ascultându-le conversaţia, avea momente când îi părea foarte rău că le-a făcut cunoştinţă.”

33. „Pentru că lumea noastră nu mai e aceeaşi ca a lui Othello. Nu poţi face automobile populare fără oţel – şi nu poţi face tragedii fără instabilitate socială. Dar acum lumea e stabilă. Oamenii sunt fericiţi; capătă ceea ce vor şi nu cer niciodată ceea ce nu pot căpăta. Sunt înstăriţi; trăiesc în siguranţă; nu se îmbolnăvesc niciodată; nu se tem de moarte; voioşi, nu le pasă de patimi şi de bătrâneţe; n-au mame şi taţi care să-i necăjească şi să-i sâcâie; n-au soţii ori copii ori iubiţi şi iubite care să le stârnească sentimente puternice; sunt condiţionaţi în aşa fel încât practic nu pot să se poarte decât aşa cum trebuie. Şi dacă ceva nu e în regulă, au la dispoziţie soma.”

34. „Şi totuşi, insistă el cu încăpăţânare, Othello e bună, e mai bună decât filmele alea senzoriale. — Bineînţeles, conveni Controlorul. Dar acesta este preţul pe care trebuie să-l plătim pentru stabilitate. Trebuie să alegi între fericire şi ceea ce pe vremuri oamenii numeau „artă superioară”. Pe aceasta noi am sacrificat-o. Am înlocuit-o cu filmele senzoriale şi cu orga de parfumuri.”

35. „Adevărata fericire pare întotdeauna destul de palidă şi sordidă în comparaţie cu supra-compensaţiile chinurilor şi mizeriei sufleteşti. Şi, bineînţeles, stabilitatea nu e nici pe departe atât de spectaculoasă ca instabilitatea.”

36. „Iar mulţumirea nu are nimic din strălucirea şi splendoarea unei lupte eficace împotriva nenorocirii, n-are nimic din pitorescul unei înfruntări cu ispita sau a unei prăbuşiri fatale adusă de patimă şi îndoială. Fericirea nu e niciodată măreaţă.”

37. „Un om Alpha-Decantat, Alpha-Condiţionat, ar înnebuni dacă ar trebui să facă munca unor semicretini Epsilon – ar înnebuni său ar începe să spargă totul în jur. Nişte Alpha pot fi socializaţi total, dar cu condiţia să-i pui să facă o treabă demnă de un Alpha. Numai de la un Epsilon te poţi aştepta să facă nişte sacrificii de Epsilon, pentru simplul motiv că lui nu i se par a fi jertfe; ele constituie doar linia de minimă rezistenţă. Condiţionarea unui Epsilon i-a trasat nişte şine pe care trebuie să se deplaseze. Nu se poate opri; e predestinat.”

38. „Nici un fel de încordare pentru mintea sau muşchii lor. Şapte ore şi jumătate de muncă neistovitoare şi apoi raţia de soma şi jocurile şi copulaţia fără restricţii şi filmele senzoriale, ce altceva şi-ar mai putea dori? E adevărat, ar putea cere reducerea orelor de lucru. Şi, bineînţeles, le-am putea oferi un program redus. Din punct de vedere tehnic, ar fi cum nu se poate mai simplu să reducem orarul de lucru al tuturor castelor inferioare la trei sau patru ceasuri pe zi. Dar asta i-ar face oare mai fericiţi? Aş, de unde. S-a experimentat şi acest lucru, acum mai bine de un secol şi jumătate. În întreaga Irlandă s-a instaurat ziua de lucru de patru ore. Şi care au fost rezultatele ei? Nelinişte socială şi un spor considerabil al consumului de soma.”

39. „E trimis pe o insulă, adică într-un loc unde va întâlni grupurile cele mai interesante de bărbaţi şi femei care pot fi găsiţi undeva pe lume. Toţi oamenii care, dintr-un motiv sau altul, au devenit prea individualişti, prea plini de sine pentru a se mai putea încadra în viaţa unei comunităţi. Toţi oamenii care nu sunt mulţumiţi de ortodoxie, care au idei proprii, independente. Cu alte cuvinte, toţi cei care sunt cineva. Aproape că te invidiez, domnule Watson.”

40. „Fericirea e un stăpân aspru – mai ales fericirea altora. Un stăpân mult mai aspru – dacă nu eşti condiţionat în aşa fel încât s-o accepţi fără să pui nici un fel de întrebări – decât e adevărul.”

41. „Dar, într-adevăr, încă de pe atunci ideile începeau să se schimbe. însuşi Marele Ford a făcut foarte mult pentru a deplasa accentul de la adevăr şi frumuseţe către confort şi fericire.”

42. „Fericirea universală face să se învârtească mereu roţile; adevărul şi frumuseţea n-o pot face.”

43. „Oamenii mai vorbeau de adevăr şi frumuseţe, ca şi cum ar fi fost bunurile cele mai de preţ. Asta până la Războiul de nouă ani. Acest război i-a făcut însă cu adevărat să-şi schimbe mentalitatea. Ce rost mai are adevărul sau frumuseţea sau cunoaşterea, când de jur-împrejurul tău explodează bombe bacteriologice? Atunci a început să fie întâia oară controlată ştiinţa – după Războiul de nouă ani. Atunci s-au arătat oamenii dispuşi să li se controleze până şi poftele. Totul pentru o viaţă liniştită. Şi de atunci încoace nu facem decât să controlăm. Bineînţeles că adevărul a avut de suferit Dar fericirea a avut numai de câştigat. Nu poţi căpăta totul pe gratis. Fericirea are şi ea un preţ, care trebuie plătit.”

44. „Omul îmbătrâneşte; simte în el acea senzaţie fundamentală de slăbiciune, de apatie, de neplăcere care însoţeşte îmbătrânirea; şi, simţindu-se astfel, îşi închipuie că e pur şi simplu bolnav, şi-şi alină temerile cu gândul că această situaţie tulburătoare se datorează unei cauze anume, de care speră să scape, ca de o boală. închipuiri deşarte! Boala aceasta este bătrâneţea; şi e o boală cumplită. Se zice că tocmai teama de moarte şi de ceea ce vine după moarte îi face pe oameni să se întoarcă spre credinţa religiosa pe măsură ce înaintează în vârstă. acum noi ne bucurăm de tinereţe şi prosperitate până la capăt. Ce urmează? Fără doar şi poate, faptul că ne putem permite să fim independenţi de Dumnezeu. „Sentimentul religios ne va despăgubi pentru toate pierderile suferite.” Dar, de fapt, noi nu suferim nici un fel de pierderi care să trebuiască să ne fie compensate; sentimentul religios este de prisos. Şi de ce ar trebui să mai alergăm în căutarea unui înlocuitor al dorinţelor tinereşti, când acestea nu ne lipsesc niciodată? De ce să căutăm un surogat pentru distracţii, când continuăm să ne bucurăm până în ultima clipă de toate prostioarele şi năzbâtiile de altădată? Ce nevoie mai avem de repaus, când minţile şi trupurile noastre continuă să savureze din plin activitatea? Ce nevoie mai avem de consolări, când avem soma ?”

45. „Dumnezeu nu e compatibil cu maşinile, cu medicina ştiinţifică şi cu fericirea universală. […] Civilizaţia noastră a ales maşinile şi medicina şi fericirea.”

46. „Omul crede anumite lucruri pentru ca a fost condiţionat să le creadă. Descoperirea unor raţiuni greşite ale lucrurilor pe care le crezi, din alte raţiuni, greşite – asta înseamnă filosofia.”

47. „Pentru ca să se nască un asemenea prilej, ar trebui să se destabilizeze de tot situaţia. Acolo unde sunt războaie, unde oamenii sunt dezbinaţi în convingerile sau ataşamentele lor, unde apar ispite cărora trebuie să li se împotrivească, lucruri îndrăgite care trebuie obţinute ori apărate prin luptă – acolo, evident, capătă oarecare sens nobleţea şi eroismul. Dar azi nu mai avem războaie. Şi se iau cele mai mari precauţii pentru a-i împiedica pe oameni să se îndrăgostească prea tare de cineva. Nu mai există dezbinări în materie de convingeri sau ataşamente; eşti condiţionat astfel încât să nu poţi să nu faci ceea ce trebuie. Iar ceea ce trebuie să faci este în general atât de agreabil – şi li se dă frâu liber atâtor impulsuri fireşti – încât, de fapt, nu există ispite cărora să li te împotriveşti.”

48. „Ai întotdeauna la îndemână soma ca să-ţi potolească furia, să te împace cu duşmanii, să te facă răbdător şi capabil să înduri multă vreme, orice. în trecut nu puteai realiza aceste lucruri decât cu mari eforturi şi după ani îndelungaţi de educaţie morală chinuitoare. Acum înghiţi două-trei tablete de o jumătate de gram şi gata. Acum oricine poate fi virtuos. Poţi duce cu tine într-o sticluţă cel puţin jumătate din etică. Creştinismul fără lacrimi – asta este soma.”

49. „Scăpaţi de toate neplăcerile, în loc să învăţaţi să le faceţi faţă.”

50. „Ceea ce v-ar trebui, măcar din când în când, ca o schimbare, ar fi ceva care să stârnească lacrimi, continuă Sălbaticul. Aici nimic nu costă destul.”

51. „Surogat de Pasiune Violentă. Administrat cu regularitate o dată pe lună. Inundăm întregul sistem al organismului cu adrenalină. Este echivalentul fiziologic complet al spaimei şi al furiei. Are toate efectele tonice ale uciderii Desdemonei şi ale suferinţelor ei când o strânge de gât Othello – dar fără nici unul dintre inconvenientele acestora.”

52. „Eu unul nu vreau confort. Îl vreau pe Dumnezeu, vreau poezie, vreau primejdie adevărată, vreau libertate, vreau bunătate. Vreau păcatul.

— De fapt, dumneata pretinzi dreptul de a fi nefericit, îi spuse Mustapha Mond.

— Mă rog, fie şi aşa! îl sfida Sălbaticul. Cer dreptul la nefericire”

53. „Ca să nu mai pomenim de dreptul de a îmbătrâni, de a te urîţi şi de a ajunge neputincios. Dreptul de a suferi de sifilis şi cancer; dreptul de a avea prea puţină hrană; dreptul de a te umple de păduchi; dreptul de a trăi cu grija permanentă a zilei de mâine; dreptul de a te îmbolnăvi de tifos; dreptul de a fi chinuit de tot felul de dureri inimaginabile.”

54. „Dar când ajunsese la biscuiţii cu extracte multiglandulare şi la surogatul vitaminizat de carne de vacă, nu mai izbutise să se împotrivească’recomandărilor persuasive ale negustorului. Uitându-se acum la cutiile de conserve, îşi reproşa amarnic slăbiciunea de care dăduse dovadă. Greţoasele produse ale civilizaţiei.”

55. „Aproape terminase de fasonat prăjina când tresări dându-şi seama că, fără voia lui, începuse să cânte – da, să cânte! Era ca şi cum, venind ca un intrus de afară, s-ar fi surprins Pe sine însuşi în flagrant delict Roşi vinovat La urma urmei, nu pentru a cânta şi a se desfăta venise el aici, ci doar pentru a nu mai fr contaminat de murdăria vieţii civilizate; pentru a se purifica Ş1 a deveni mai bun; prin activitate trebuia să-şi răscumpere vina.”

56. „Atraşi de fascinaţia pe care o exercita asupra lor oroarea durerii, iar pe dinăuntru îmboldiţi de acea deprindere a cooperării, de acea dorinţă de unanimitate şi izbăvire pe care le-o implantase atât de adânc, fără putinţă de eradicare, condiţionarea îndelungată, începură cu toţii să mimeze frenezia dementă a gesturilor lui, lovindu-se unul pe altul pe măsură ce Sălbaticul îşi pedepsea propria carne răzvrătită sau biciuia încarnarea aceea dolofană a josniciei care se zbuciuma în iarbă la picioarele lui.”