{RO} Țara mea inventată – Isabel Allende
1. „Am fost o straina toata viata, conditie pe care o accept pentru ca n-am incotro. Am fost adesea obligata sa plec, rupand legaturi si lasand totul in urma, pentru a o lua de la inceput in alta parte; am ratacit pe mai multe carari decat pot sa imi aduc aminte. De atatea despartiri mi s-au uscat radacinile si a trebuit sa produc altele, care, lipsindu-mi un loc geografic in care sa le infig, au crescut in amintire; dar, atentie, memoria e un labirint unde stau la panda minotaurii.”
2. „Nostalgia e viciul meu. Nostalgia este un sentiment melancolic, un pic vulgar, ca si duiosia.”
3. „In definitiv scrisul e o incercare de a intelege circumstantele proprii si a lamuri confuzia existentiala, nelinisti care nu ii chinuie pe oamenii normali, ci doar pe nonconformstii cronici, dintre care multi sfarsesc prin a deveni scriitori, dupa ce au dat chix in alte meserii. Teoria asta mi-a luat o piatra de pe suflet: nu sunt un monstru, mai sunt si altii ca mine.”
4. „Prima mea amintire din Chile este o casa pe care n-am cunoscut-o. Este protagonista primului meu roman, Casa spiritelor, unde apare in rolul conacului familiei Trueba. Familia asta fictiva seamana alarmant de mult cu cea a maica-mii; eu n-as fi putut inventa personaje ca acelea. In plus, nici nu era necesar, cu o familie ca a mea, n-ai nevoie de fantezie.”
5. „Intr-o zi, eu sa fi avut vreo 4 ani, tata a plecat sa isi ia tigari si n-a mai aparut. Adevarul e ca n-a plecat dupa tigari, cum s-a tot spus, ci a sters-o deghizat in indianca peruviana, cu fuste multicolore si cozi impletite. A lasat-o pe mama la Lima cu o gramada de facturi neplatite si 3 copii, cel mai mic nou-nascut. Cred ca abandonul asta m-a marcat, de aceea apar atatea fapturi parasite in cartile mele, ca ar ajunge pentru un orfelinat; parintii personajelor mele sunt morti, disparuti sau atat de autoritari si distanti de parca ar trai pe alta planeta.”
6. „Inevitabil, nepotii mei ma confrunta cu adevarul dur cand ma intreaba daca „pe vremea mea” se inventase electricitatea. Tot nepotii sunt cei care sustin ca am in cap un popor intreg in care isi traiesc povestile personajele din cartile mele. Iar cand le spun povesti din Chile, ei cred ca e vorba de poporul acela inventat.”
7. „Englezii – gringos, cum spunem noi in mod generic oricarui om cu par blond si a carui limba materna e engleza – au infiintat scoli, cluburi si ne-au invatat mai multe jocuri cat se poate de plictisoare, inclusiv bridge-ul. Noua, chilienilor, ne plac germanii din cauza carnatilor, berii si castii prusace, pe langa pasul de gasca pe care militarii nostri l-au adoptat la defilare; dar de fapt incercam sa ii imitam pe englezi. Ii admiram intr-atata, incat ne credem englezii americii latine, la fel cum ii consideram pe englezi chilienii Europei.”
8. „Daca un compatriot revine in tara nimeni nu il intreaba unde a fost si ce a vazut; daca vine un strain in vizita, i se spune imediat ca femeile noastre sunt cele mai frumoase din lume, ca drapelul tarii noastre a castigat un misterios concurs international si avem o clima idilica.”
9. „Aproape toate personajele feminine din romanele mele sunt inspirate de femeile chiliene, pe care le cunosc bine pentru ca am lucrat cu ele si pentru ele ani in sir. Mai mult decat domnisoarele din clasa de sus, cu picioarele lor lungi si pletele lor blonde, ma impresioneaza femeile din popor, mature, puternice, muncitoare, pamantene. Amante infocate cand sunt tinere, apoi stalpul casei, mame si sotii de nadejde pentru barbati care adesea nu le merita. Sub aripile lor isi gasesc adapost copii proprii si straini, prieteni, rude, cunostiinte. Robotesc pentru altii, se lasa pe ele la urma de tot, muncesc fara preget si imbatranesc prematur, dar nu-si pierd capacitatea de a rade de ele insele, nici romantismul de a visa la alt barbat si nici flacaruia de revolta din inima. Majoritatea au vocatie de martir: se scoala primele ca sa-si serveasca familia si se culca ultimele; se mandresc ca sufera si se sacrifica. Cu cata placere ofteaza si plang povestindu-si una alteia abuzurile sotului si copiilor.”
10. „Cu cat o femeie are mai multi bani, cu atat mananca mai putin: clasa de sus se distinge prin faptul ca e slaba.”
11. „Chile este o tara machista: exista atata testosteron in aer ca ma mir ca femeilor nu le creste barba.”
12. „Chilienele sunt complicele machismului: isi educa fiicele pentru a servi si fii pentru a fi serviti.”
13. „Chilienele, chiar cele mai bogate, nu-si vopsesc unghiile, asta ar insemna ca nu-si folosesc mainile, iar unul dintre epitetele cele mai grave este sa fii considerata trandava.”
14. „Ne-am obisnuit cu ideea ca viata e ceva nesigur, asteptam tot timpul sa ne mai cada pe cap o nenorocire. Barbatul meu, care masoara 1.80 m si n-are genunchii foarte flexibili, nu pricepea de ce tin paharele si farfuriile pe rafturile cele mai de jos ale raftului din bucatarie, unde el nu ajunge decat culcat pe spate, asta pana cand cutremurul din 1988 din San Francisco a distrus vesela tuturor vecinilor, dar a noatra a ramas intacta.”
15. „La noi, barfitul aproapelui poarta chiar un nume: „a-l jumuli”, etimologie care vine, cu siguranta, de la jumulitul puiilor, adica a-i smulge penele celui care a plecat. Astfel ca nimeni nu vrea sa plece primul, drept care se eternizeaza la usa tot luandu-si la revedere.”
16. „Functionarul public trebuie sa priceapa inca din prima zi de lucru ca orice boare de initiativa poate insemna sfarsitul carierei, pentru ca nu e pus acolo sa iasa in evidenta, ci ca sa isi atinga demn nivelul de incompetenta. Iar plimbatul de colo-colo a-l hartiilor stampilate si timbrate nu rezolva problemele, ci impotmoleste solutiile. Daca problemele s-ar rezolva, birocratia ar pierde din putere si multi oameni cinstiti ar ramane fara slujba; in schimb, daca ele se complica, statul suplimenteaza bugetul, angajeaza personal si astfel scade indicele somajului si toata lumea e multumita. Functionarul abuzeaza de dramul lui de putere, plecand de la ideea ca publicul e dusmanul sau, sentiment perfect impartasit.”
17. „In definitiv, stim foarte bine ca viata nu e usoara. Iar tara noastra e una a cutremurelor, cum sa nu fi fatalist in conditiile astea? Drept care trebuie sa fim si un pic stoici, dar nu e musai sa fim si demni, putem sa ne vaicarim in voie.”
18. „Succesul este ceva anormal. Fiinta omeneasca e biologic construita pentru esec, dovada ca are picioare, nu roti, coate, in loc de aripi si metabolism in loc de baterii.”
19. „In afara de funerarii, povesti macabre si telenovele, mai avem si crimele, subiect interesant de discutie oricand. Ne fascineaza psihopatii si asasinii; daca sunt din clasa de sus cu atat mai bine.”
20. „In ce priveste caracterul, mai pot sa spun ca suntem dragastosi, ne pupam tot timpul. Adultii se saluta cu un sarut sincer pe obrazul drept, copiii ii sa saruta pe cei mari la venire si plecare. […] Batranii sunt sarutati fara mila, chiar impotriva vointei lor. Femeile se pupa intre ele desi se detesta, si saruta orice mascul le apare in fata, fara ca varsta, categoria sociala sau igiena sa constituie un impediment. Doar masculii aflati la o varsta reproducatoare, adica intre 14 si 60 de ani nu se saruta intre ei, asta daca nu e vorba de tata si fiu, dar isi cara cu placere palme pe spinare si se imbratiseaza.”
21. „Primul lucru pe care il oferi musafirului este ceiut, o apita sau un vinisor. Caci in Chile vorbim in diminutive, conform dorintei noastre de a trece neobservati si ororii de a ne da mari, chiar daca numai in vorbe.”
22. „Ceea ce nu inseamna ca nenorocirea nu ni se pare amuzanta; cand lucrurile merg rau, ni se ascute simtul umorului si cum asta se intampla aproape tot timpul, radem mult. Compensam astfel cat de cat vocatia noastra de a ne vaicari pentru orice.”
23. „Umorul nostru e negru, nu scapam nici o ocazie ca sa ne batem joc de altii, orice ar fi: surdo-muti, arierati, epileptici, oameni de culoare, homosexuali, popi, „zdrentarosi”, etc. Avem bancuri cu toate religiile si toate rasele. Am auzit prima data expresia politically correct la 45 de ani si n-am reusit sa le explic prietenilor si rudelor din Chile ce inseamna asta.”
24. „Asa erau cartile mele preferate, asa sunt si acum: personaje patimase, cauze nobile, fapte indraznete, curaj, idealism, aventura si, daca se poate, locuri departate, cu clima sinistra, precum Siberia sau vreun desert din Africa, adica in locuri in care n-am de gand sa ajung vreodata. Insulele tropicale, atat de placute in vacanta, sunt un dezastru in literatura.”
25. „Daca vrei sa cunosti temperamentul chilian, foloseste transportul in comun din Santiago sau mergi prin tara cu autobuzul, experienta va fi cat se poate de instructiva. In autobuz se urca orbi care canta, vanzator de ace, calendare, poze cu sfinti si flori, magi, scamatori, hoti, nebuni si cersetori.”
26. „Bunicul nu credea in germeni din acelasi motiv pentru care nu credea in fantome: nu le vazuse niciodata.”
27. „Desi compatriotii mei danseaza prost, vorbesc in schimb foarte frumos; au fost primii care au descoperit ca punctul G e localizat in urechile femeii si ca a-l cauta mai jos ar fi pura pierdere de vreme.”
28. „Iar despre cum sunt batuti copii, ce sa mai zic! Tot timpul citesti in ziare cazuri teribile de copii torturati sau chiar omorati in bataie de parinti. Banca Interamericana de Dezvoltare confirma ca America Latina este una din regiunile cele mai violente din lume, a doua dupa Africa. Violenta din societate incepe in camin, nu poti elimina crima de pe strada daca nu elimini relele tratamente domestice: copii batuti devin adesea adulti violenti. Acum despre toate astea se vorbeste, se scrie in presa, exista adaposturi, programe de educatie si victimele se bucura de protectia politiei, dar in anii aceia era un subiect tabu.”
29. „Cine e cititorul? Cand americanii l-au arestat in Panama pe fostul dictator Noriega, au gasit asupra lui doua carti: Biblia si Casa spiritelor. Nimeni nu stie pentru cine scrie. O carte e un mesaj aruncat intr-o sticla in mare cu speranta ca va ajunge pe celalalt mal. Ma simt recunoscatoare cand cineva il gaseste si citeste, mai ales cineva precum Noriega.”
30. „In Chile, este aproape o lipsa de politete sa te declari prea multumit, asta poate sa-i irite pe cei mai putin norocosi, drept care, la noi, raspunsul corect la intrebarea „ce mai faci?” este „asa si-asa”. Ceea ce iti da timp sa compatimesti cu intelocutorul. De exemplu, daca acesta iti spune ca tocmai i-au diagnosticat o boala mortala, ar fi de prost gust sa-i spui cat de bine o duci tu; dar, daca el tocmai s-a insurat cu o mostenitoare bogata, ii poti impartasi fericirea ta proprie, fara teama de a-l rani. Exact asta e ideea lui „asa si-asa” care ii pune in dificultate pe straini: sa ai timp sa sondezi terenul si sa nu faci o gafa”.
31. „Obiceiul modern de a elogia tot ce fac plozii ca pe o isprava nemaipomenita nu se purta pe atunci, asa cum nu exista nici preocuparea de a-i creste lipsiti de traume. Mai bine, pentru ca dac-as fi crescut protejata si fericita despre ce naiba as mai scrie eu acum? De-aia am incercat sa le fac nepotilor mei copilaria cat mai grea, ca sa ajunga adulti creativi. Parintii lor nu-mi apreciaza defel straduinta.”
32. „In familia mea este ceva de prost gust sa vorbesti despre religie si mai ales despre bani, in schimb despre boli se vorbea tot timpul; asta e tema cea mai frecventata de chilieni. Ne-am specializat in a face schimb de leacuri si sfaturi medicale, acolo toata lumea prescrie retete. N-avem incredere in medici caci e limpede ca nu le convine sanatatea celorlalti, de aceea apelam la ei cand toate celelalte au dat gres, adica toate leacurile recomandate de prieteni si cunoscuti.”
33. „Fotbalul este una dintre putinele activitati omenesti in care se dovedeste relativitatea timpului: poti incremeni o jumatate de minut portarul care sare dupa minge, poti repeta aceeasi scena de mai multe ori cu incetinitorul sau in sens invers si, gratie fusului orar diferit, de la cotinent la continent, sa vezi la Santiago un meci intre unguri si nemti inainte de a fi fost jucat.”
34. „Cu felul lor moderat de a se exprima si de a se purta, chilienii vorbeau de „codita”, desi aceasta se intidea pe 3 strazi, si se opreau la ea fara sa stie deloc „ce se da”, din pura obisnuinta. Rapid, asta s-a transformat intr-o adevarata psihoza, cum se strangeau trei persoane, automat se asezau la rand.”
35. „M-am intrebat de mii de ori ce s-ar fi intamplat dac-as fi ramas, ca atatia altii care s-au opus dictaturii din interior, pana cand au reusit s-o invinga in 1989. Nimeni nu-mi poate da raspunsul, dar de un lucru sunt sigura: daca n-as fi trecut prin experienta exilului, n-as fi ajuns scriitoare. Din clipa in care am traversat cordiliera Anzilor, intr-o dimineata ploioasa de iarna, a inceput procesul subconstient de a-mi inventa o tara.”
36. „Pe noi, care trecuram prin criza economica a guvernului Unitatii Populare, cand hartia igienica era un lux si care fuiseram de o represiune teribila, Venezuela ne-a paralizat de uimire. Eram incapabili sa ne potrivim trandaviei, risipei si libertatii acestei tari. Noi, chilienii, cei atat de seriosi, de sobri, prudenti si iubitori de regulamente si legalitate, nu intelegeam veselia dezlantuita si nici indisciplina.”
37. „Eu nu cunosteam pe nimeni, iar acolo ca in toata America Latina, daca n-ai relatii, nu faci nimic.”
38. „Nepoata mea, Andrea, a scris odata o compunere pentru scoala in care a spus: „Imi placea imaginatia bunica-mii”. Am intrebat-o la ce se referea si mi-a raspuns fara sa stea pe ganduri: „Tu iti amintesti niste lucruri care nu s-au intamplat niciodata.” Dar nu facem toti asa? Se spune ca procesul cerebral al imaginatiei si acela al amintirii sunt atat de asemanatoare incat devin inseparabile. Cine poate defini realitatea? Oare nu totul este subiectiv? […] Memoria e conditionata de emotie; ne amintim mai mult si mai bine lucrure care ne-au emotionat, cum ar fi bucuria unei nasteri, pacerea unei nopti de amor, durerea unei morti apropiate, trauma unei rani. Cand ne povestim trecutul ne referim la momentele acute – bune sau rele – si omitem imensa zona cenusie a fiecarei zile.”
39. „Si de fapt, cine sunt aceste spirite care traiesc cu mine? Nu le-am vazut plutind pe culoare invaluite in cearceafuri, nu e nici pe depare vorba de ceva atat de interesant. Nu sunt decat amintirile care ma asalteaza si care dobandesc o consistenta materiala. Lucru ce mi se intampla cu oamenii si chiar cu Chile, aceasta tara mititica, atat de dorita incat a ajuns sa inlocuiasca tara cea adevarata. Aceasta tara din capul meu, cum zic nepottii mei, este, o scena pe care asez si scot dupa plac obiecte, personaje si situatii. Doar peisajul ramane adevarat si imuabil; in maiestuosul peisaj chilian nu ma simt straina.”
40. „Noi dam dovada de o hotarare feroce in doua cazuri: cand trebuie sa ne aparam copiii si cand e vorba sa punem ghiara pe un barbat.”
41. „Chilienii au aflat ca se gasea aur inainte ca vestea sa se raspandeasca in Statele Unite si-au navalit in masa, pentru ca au o lunga traditie minereasca si le place aventura. Avem si un nume pentru nebunia asta a noastra de a bate drumurile: zice ca suntem „amusinatori”, pentru ca mergem precum cainii care miros o urma, fara un tel precis.”
42. „M-am integrat intr-o asemenea masura in cultura californiana incat practic meditatia si merg la psihanalist, desi trisez mereu: in timpul meditatiei inventez povesti ca sa nu ma plictisesc, la ora de terapie, inventez altele ca sa nu se plictiseasca psihiatrul.”
43. „Nu stiu daca „acasa” este locul in care traiesc sau nu e decat Willie, pur si simplu. Am stat impreuna niste ani si am impresia ca el este singurul teritoriu de care apartin, in care nu sunt o straina. Impreuna am trecut prin multe, mari succese si mari pierderi. Durerea cea mai mare a fost pierdera fiicelor noastre; in decurs de un an Jennifer a murit dupa o supradoza si Paula, din cauza unei boli genetice rare, numita porfirie, care a adancit-o intr-o coma prelungita din care n-a mai iesit. Willie si cu mine suntem puternici si incapatanati, ne-a fost greu sa recunoastem ca ni se sfasiase inima. A fost nevoie de timp si terapie pana sa putem sa cadem unul in bratele celuilalt si sa plangem impreuna. Doliul a fost o lunga calatorie in infern, in care am iesit gratie lui si scrisului.”
44. „Vizitez Chile o data sau de doua ori pe an si, cand ajung multe persoane par multumite sa ma vada, dar cred ca sunt si mai multumite cand plec, inclusiv maica-mea, care sta cu frica in san ca nu cumva fiica-sa sa faca vreo prostie, de exemplu sa apara la televizor vorbind despre avort.”
One Comment
Pingback: