{RO} Gorila – Liviu Rebreanu

1. Pahonţu: „(…) numai prin politică se poate provoca schimbarea mare pe care o râvnim cu toţii. Politica e arta de a prevedea, de a crea şi de a ferici un popor sau lumea întreagă.”

Dolinescu: „Politica e râia vieţii.”

Teofil: „Eu nu pot lua în glumă lucrurile care privesc soarta ţării mele. Tocmai pentru că le-am zeflemisit mereu, am ajuns în halul în care suntem. Excesul de zeflemea şi de şmecherie ne-a adus aici…”

Dolinescu: „Civilizaţia nu începe cu politica în orice caz; cel mult sfârşeşte prin politică şi se destramă !… Ca la noi ! Că am ajuns să nu mai facem decât politică şi să nu ne intereseze decât scandalurile ei !”

Herdelea: „Politica şi amorul, (…). Aşa e viaţa românului !”

Pahonţu: „Până la un punct politica se confundă cu viaţa însăşi. Un popor nepolitic e un organism mort.”

Dolinescu: „Numai atunci neamul românesc va respira în sfârşit scăpat din îmbrăţişarea monstruoasă a gorilei politice !”

Teofil: „Adică înlocuieşti o gorilă cu altă gorilă – zise Teofil glumind. În fond tot politică faci, numai vrei s-o botezi altfel. Nu va mai fi gorilă, ci… un animal mai simpatic pentru imaginaţia mulţumii…”

Rotaru: „Democraţia integrală e o utopie şi aiurea, darmite la noi unde religia abuzului, moştenire de la tiraniile trecutului, e singura cu trecere adevărată. Democraţia trebuie temperată şi dirijată după climatul fiecărei ţări. Fiindcă democraţia, ca şi temelia ei, libertatea, presupune cetăţeni care întâi ştiu să-şi împlinească perfect datoriile către colectivitate şi numai pe urmă îşi exercită drepturile. Legea trebuie să fie lege şi pentru cel ce o face ca şi pentru cel ce o suferă. Noi avem legile cele mai liberale şi mai umanitare din lume, copiate fireşte de la alţii. Le-am adoptat lesne, fiindcă ştim că tot nu le aplicăm. Mai bine am avea legi puţine şi mai puţin moderne care să se aplice sever de sus în jos şi să facă adevărată educaţie cetăţenească. Asta ar fi prima treaptă a democraţiei adevărate…”

Dolinescu: „Sloganurile sunt pentru cei ce umblă să înşele mulţimile. Noi nici nu ne-am apropiat încă de ele, iar când vom merge în mijlocul poporului, nu-i vom făgădui nimic, ci îl vom învăţa să muncească şi să lupte. Politicianii pot să discute, să critice şi să-şi schimbe programele şi doctrinele şi sloganurile după cum bate vântul. Ei nu cred cu adevărat în nimic. Credinţa noastră nu admite critică şi nici discuţie. Unde începe discuţia, încetează credinţa şi mai ales puterea ei. Credinţa discutată nu mai poate muta munţii din loc. Iar noi vrem şi mai mult: să înnoim sufletul neamului, să-l smulgem din mlaştina în care l-au scufundat politicianii cu programe şi doctrine, să netezim calea unui viitor demn de originea lui !”

Pahonţu: „După experienţa dezmăţului individualist, după demagogia iubirii universale şi a egalitarismului tembel care ne-au dăruit tirania mulţimii informe şi destrăbălate, după carenţa pacifismului de fraze goale, trebuie să ne întoarcem la normal, la autoritate, disciplină şi ordine, trinitatea generatoare de civilizaţie ! Violenţa e obligatorie, fiindcă numai ea poate înfăptui selecţia naturală, înlăturând pe cei neputincioşi şi punând în locul lor pe cei vrednici !

2. „Luptele cele mai aprige în viaţă le-a susţinut cu propriile-i gânduri. De aceea chiar spunea, în chip de butadă, că gândirea e cea mai perfidă otravă pentru existenţa omului.”

3. „Una din etapele fericirii trebuie să fie absenţa gândurilor.”

4. „Bucuria numai ipocrizia a făcut-o colectivă. Te bucuri veşnic singur, ca şi durerea…”

5. „Avea presimţirea că va trebuie să sacrifice tot pe altarul iubirii, fiindcă nimic nu e deasupra iubirii, nici onoare, nici datorie, nici obligaţii morale sau naţionale sau familiale, nimic, ci iubirea e mai presus de toate.”

6. „Era curios că iubirea aceasta, dacă era iubire, părea imaterială. Până a o cunoaşte pe Cristiana, femeile i-au stârnit întâi pofta trupească. Pe fiecare a dorit s-o sărute, s-o îmbrăţişeze, s-o aibă, s-o supună şi s-o domine. Pe ea nici o clipă n-a gândit-o trupeşte. Desigur făptura ei o dorea, fiecare părticică, dar nu cu simţurile. El îşi zicea că e iubirea pură.”

7. Pahonţu: „Degeaba, tot Ardealul mai sentimental !”

Pahonţu: „Iubirea care renunţă nu mai e iubire !… Eu mai curând aş renunţa la viaţă !”

Ion A. Ionescu: „Noapte bună, gorilă lubrică !”

„Fiindcă dureros în aceste dezbateri este că ucigaşul nu se mulţumeşte cu suprimarea unui om de mare talent, ci se înverşunează să-l şi ponegrească după ce i-a luat viaţa, să-l omoare a doua oară şi moralmente. Asta nu se poate ! Din mărturiile tuturor reiese limpede că Pahonţu nici nu a fost cumpărat şi nici n-a trădat pe nimeni. Numai nişte minţi strâmbe pot categorisi drept trădare părăsirea unei păreri şi adoptarea alteia. Atunci toţi publiciştii ar trăda de câte ori, prin firea întâmplărilor, a fi aduşi să-şi modifice convingerile. Numai un suflet de fiară poate socoti ca o faptă vrednică uciderea unui om numai pentru că părerile lui momentane nu-i sunt plăcute, că scriitorul care nu perseverează în ideile pe care le vrea dânsul trebuie suprimat ca un câine de pripas…”

Rotaru: „Politica poate să fie folositoare progresului omenirii, poate să servească înălţarea unui neam ! încheie Rotaru. Dar când politica ajunge să argumenteze cu bâta şi să convingă cu revolverul, atunci trebuie să-i suceşti gâtul repede, altfel distruge ţara !…”

Dolinescu: „Politica e urâtă sub orice formă se prezintă, dar cea mai scârnavă e aceea care încurajează laşitatea omului, care trăieşte din minciună şi trădare, care înşeală cu ştiinţă pe cei ce cred în cuvinte sonore fără conţinut, care astfel în mod conştient sapă viitorul ţării înlăturând din viaţa publică pe oamenii de caracter, singura temelie solidă şi trainică a unui popor…”

Ion A. Ionescu: „Politicienii şi jidanii sunt nenorocirea neamului nostru !”

Teofil: „A face apologia violenţei şi a tiraniei crezi că înseamnă românism şi intransigenţă ?”

Rotaru: „Politica e arta vieţii şi trebuie să urmeze sinuozităţile ei, nu să se pietrifice ori să se repete stereotipic.”

8. „Românul consideră întârzierea ca pe un semn de nobleţe; de aceea o primeşte cu resemnare şi de la alţii.”

9. „Se uita la ea cu nişte ochi atât de lacomi parcă ar fi vrut, prin văpaia privirilor, s-o topească deplin în inima lui, pentru că astfel s-ar uni cu ea şi ar putea-o purta ca un talisman imprimat cu fierul roşu în străfundurile fiinţei lui.”

10. Pahonţu: „Sunt unele iubiri, dacă nu toate – reflectează Pahonţu -, care înseamnă mari predestinări, atunci anume când două fiinţe se regăsesc împotriva lor înseşi… Nu toţi oamenii au bucuria sau durerea asta sau nu în toate vieţile…”

O contributie Roxa