Gabriel Garcia-Marquez

{RO} Dragostea în vremea holerei – Gabriel Garcia-Marquez

Recenzie: Dragostea in vremea holerei

1. „Cu totul alta ar fi fost viaţa lor dacă ar fi înţeles la timp că e mai simplu să eviţi marile catastrofe matrimoniale decât mizeriile mărunte de fiecare zi. Până la urmă, au învăţat totuşi ceva împreună, şi anume, că înţelepciunea ne vine când nu mai avem ce face cu ea.”

2. „Ce păcat că mai sunt oameni care se sinucid din alte motive decât din dragoste.”

3. „Toate lucrurile care aparţinuseră soţului ei îi stârneau şi mai mult lacrimile: papucii cu ciucuri, pijamaua de sub pernă, luciul fără de el din oglinda măsuţei de toaletă, mirosul lui impregnat în propria piele. A tresărit cutremurată de un gând vag: „Când ne moare cineva drag, ar trebui să piară o dată cu el toate lucrurile care i-au aparţinut.”

4. „(…) oamenii nu se nasc o dată pentru totdeauna în ziua când vin pe lume, viaţa obligându-i să se nască din nou, chiar de mai multe ori.”

5. „Când mă gândesc la moarte, singurul lucru de care-mi pare rău e că s-ar putea să nu mor din dragoste.”

6. „Imediat ce termina, ea se năpustea asupra lui, fie pe sofaua unde tocmai îl dezbrăcase, fie, deşi mai rar, în pat. I se strecura pe dedesubt, punând stăpânire cu tot trupul pe trupul lui, cufundată în sine, bâjbâind cu ochii închişi prin bezna ei lăuntrică, înaintând, revenind imediat, schimbând direcţia pentru a încerca altă cale, mai intensă, altă formă de a continua fără a se scufunda în mlaştina de mucilagiu ce i se scurgea din pântece, întrebându-se şi răspunzându-şi singură în graiul ei matern, cu un bâzâit ca de bondar, unde putea găsi prin întuneric acel ceva pe care numai ea îl ştia şi pe care şi-l dorea numai pentru sine, până când se prăbuşea de una singură în propriul ei abis, cu o explozie de fericire triumfătoare, care făcea să se zguduie lumea. Florentino Ariza rămânea epuizat, nesatisfăcut, plutind în băltoaca propriilor sudori, copleşit de impresia că nu era decât un instrument al plăcerii. Şi chiar i-o spunea: „Mă tratezi de parcă aş fi unul mai mult.” Ea izbucnea într-un râs de femeie lipsită de prejudecăţi şi-i răspundea: „Dimpotrivă: ca şi cum ai fi unul mai puţin.””

7. „I-au fost de ajuns însă câteva fraze, ca să-şi dea seama că, deşi solicitat de atâtea obligaţii, doctorul Juvenal Urbino găsea răgaz să-şi adore soţia cu aceeaşi înflăcărare ca şi el, iar această constatare l-a lovit ca un trăsnet. N-a putut reacţiona aşa cum şi-ar fi dorit, pentru că blestemata de inimă i-a jucat o festă urâtă, cum numai inimii i se năzare câteodată, dezvăluindu-i că atât el, cât şi bărbatul pe care îl considerase dintotdeauna duşmanul său personal erau victimele aceluiaşi destin şi împărţeau hazardul unei pasiuni comune: două vite de povară trăgând la acelaşi jug.”

8. „Florentino Ariza era foarte sensibil la astfel de poticneli ale vârstei. Când era tânăr şi-şi petrecea vremea citind versuri prin parcuri, îşi întrerupea lectura ca să-i observe pe bătrâneii care se sprijineau când traversau strada, lecţii de viaţă care îl ajutaseră să întrevadă cum avea să arate propria sa bătrâneţe. La vârsta pe care o avea doctorul Juvenal Urbino în seara aceea, la cinema, bărbaţii înfloreau într-un soi de tinereţe tomnatică, dobândeau mai multă prestanţă o dată cu primii ghiocei de la tâmple, deveneau ingenioşi şi seducători, mai ales în ochii tinerelor femei, în timp ce soţiile, ofilite şi neputincioase, trebuia să fie duse de braţ ca să nu se împiedice de propria lor umbră. După numai câţiva ani însă, bărbaţii se prăbuşeau pe neaşteptate în hăul unei bătrâneţi necruţătoare cu trupul şi cu sufletul, iar atunci venea rândul soţiilor, restabilite între timp, să-i ducă de braţ ca pe nişte milogi, şoptindu-le la ureche, ca să nu le mai rănească orgoliul, să bage bine de seamă că erau trei, şi nu două trepte, că era o băltoacă în mijlocul străzii, că mogâldeaţa trântită de-a curmezişul trotuarului era un cerşetor mort, ajutându-i să traverseze cu chiu, cu vai strada, ca pe ultimul vad din ultimul râu al vieţii.”

9. „Nu erau timpuri potrivite pentru a fi tânăr: exista, e adevărat, o modă pentru fiecare vârstă, dar moda bătrâneţii începea aproape imediat ce se sfârşea adolescenţa şi dura până în mormânt. Mai mult decât o vârstă, era o demnitate socială. Tinerii se îmbrăcau ca bunicii lor, aveau un aer mai respectabil cu ochelarii prematuri, iar bastonul se bucura de mare trecere încă de la treizeci de ani. Pentru femei nu existau decât două vârste: a măritişului, care nu putea depăşi douăzeci şi doi de ani, şi vârsta celibatului etern: fete bătrâne. Celelalte, nevestele, mamele, văduvele, bunicile, alcătuiau o specie aparte, care nu-şi mai socotea vârsta în funcţie de anii trăiţi, că de timpul rămas până la moarte.”

10. „Să nu uiţi niciodată că cel mai important într-o căsnicie reuşită nu e fericirea, ci stabilitatea.”

11. „Noi, bărbaţii, suntem robii prejudecăţilor, îi spuse el odată. În schimb, când o femeie îşi pune în cap să se culce cu un bărbat, nu există zid care să-i reziste, nici cetate pe care să n-o dărâme, nici consideraţii morale pe care să nu fie dispusă să le ocolească: nu mai ţine cont de nimic, nici chiar de Dumnezeu.”

12. „În chestia asta dragostea prea multă e la fel de rea ca lipsa de dragoste.”

O contributie Roxa

Completare:

13. “De n‑ar fi fost ceea ce era în fond, anume un dreptcredincios de modă veche, poate că i‑ar fi dat dreptate lui Jeremiah de Saint‑Amour când spunea că bătrânețea este o stare indecentă care trebuie oprită la timp.”

14. “I‑a amintit că cei slabi de înger nu vor pătrunde în vecii vecilor în necruțătoarea și meschina împărăție a iubirii, pentru că femeile se dăruiesc numai bărbaților îndrăzneți, așteptând de la ei să le insufle acea siguranță de sine după care tânjesc atâta pentru a putea înfrunta viața.”

15. “Era încă prea tânăr ca să știe că memoria inimii evită amintirile dezagreabile, exaltându‑le numai pe cele plăcute, artificiu grație căruia reușim să ne suportăm trecutul.”

16. “Nu o dată, Florentino Ariza se întrebase care anume era dragostea adevărată, cea din așternutul răvășit și tumultuos, sau aceea din după‑amiezile molcome de duminică, dar Sara Noriega l‑a liniștit cu argumentul de bun simț că tot ce făceau ei în pielea goală era iubire. ªi adăugase: „Dragoste sufletească de la mijloc în sus și dragoste trupească de la mijloc în jos.”

17. “— O să fac în curând o sută de ani și am văzut schimbându‑se atâtea, chiar și pozițiile astrelor în univers, dar încă n‑am văzut să se schimbe ceva în țara asta, spunea. Aici, la fiecare trei luni sunt proclamate noi constituții, apar alte legi, izbucnesc noi războaie, dar noi trăim tot ca pe vremea când eram doar o colonie.”

18. “Florentino Ariza a înțeles ceea ce practicase fără să știe: că poți să fii îndrăgostit de mai multe persoane deodată, și de toate cu aceeași patimă, fără s‑o trădezi pe nici una.”

2 Comments

  • Marianna

    Tránsito Ariza, care îl aşteptase până la şase dimineaţa cu inima strânsă de teamă, l a cău¬tat în cele mai ascunse locuri şi abia după prânz i a găsit zvârcolindu se în propria lui vomă parfumată, într un cot¬lon al golfului unde marea arunca înecaţii la ţărm.
    A profitat de perioada convalescenţei ca să l certe pentru resemnarea cu care aştepta răspunsul la scrisoare.
    I a amintit că cei slabi de înger nu vor pătrunde în vecii vecilor în necruţătoarea şi meschina împărăţie a iubirii, pentru că femeile se dăruiesc numai bărbaţilor îndrăzneţi, aşteptând de la ei să le insufle acea si¬gu¬ranţă de sine după care tânjesc atâta pentru a putea înfrunta viaţa.

    O povata atat de veritabila si de actuala in orice timpuri . 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *