{RO} Anomalii – Joey Goebel

1. „Am fost diagnosticat cu fraierită cronică şi, când pontez de plecare la sfârşitul zilei, mă bucur s-o fac.”

2. „Visul meu e ca într-o bună zi să nu mai sufăr ca acum. Sper să fiu star rock, orator faimos, vedetă de televiziune invitată la teletonul de Ziua Muncii, poet, rege filozof, erou al mulţimilor şi/sau star rock de primă mână. Vreau s-o fac lată ca Chuck Norris într-un carusel.”

3. „Ca majoritatea bărbaţilor, mă gândesc la sex la fiecare şase secunde. Dar, spre deosebire de majoritatea bărbaţilor, în fiecare a şaptea secundă mă gândesc cum ar arăta ea în costumul de stofă pe care i l-aş putea cumpăra din banii câştigaţi din showbiz.”

4. „Aurora ţine bine ritmul, dar loveşte mult prea des talgerele şi toba mare, care scoate un zgomot îngrozitor. Chitara bas a lui Ember e mult prea mare pentru ea şi abia poate s-o ţină-n braţe. Opal cântă demenţial la chitara electrică, dar face solouri când probabil n-ar trebui. Mie mi-e foarte greu să-mi amintesc ce cânt la chitara mea cu clape. Dar, cel puţin, Luster pune suflet în cuvintele pe care le cântă.”

5. „Teoria mea zice aşa – dacă vrei cu adevărat să fii cu cineva şi să cunoşti pe pielea ta caracterul acelei persoane, trebuie să rămâi singur cu ea. Ochii sau urechile oricărei alte persoane prezente îi ştirbeşte esenţa. Dacă ieşi la masă cu doi dintre prietenii tăi cei mai buni, n-o să ai lângă tine două persoane complete şi nici unul dintre ei nu se va comporta la fel de autentic cum ar face-o dacă ar fi numai cu tine. Dacă eşti cu un prieten la o petrecere cu multă lume, vezi numai o părticică din adevărata lui personalitate. Dacă aplici acelaşi raţionament la scară naţională, globală sau chiar la scara evoluţiei, tot ce s-a întâmplat vreodată s-ar putea să ţi se pară logic.”

6. „Sper să meargă bine concertul. Of, la dracu’ – Doamne, te rog, fă să iasă bine ! Fă-i să ne accepte şi să ne placă. Şi, te rog, ajută-ne să schimbăm ceva cu muzica noastră. Toţi avem nevoie de asta. Îmi pare rău că n-am mai vorbit cu Tine de atâta vreme şi nici n-am mai fost la biserică de zece ani, dar nu voiam să mă distrez şi să fac sex sâmbăta, doar ca să fac pe sfânta duminica. Ştii bine că aşa fac toţi şi n-am vrut să fiu ca ei.”

7. „Nu sunt drogat. Creierul mi-a fost prăjit din clipa în care m-am născut, nu de droguri, ci de toţi cei pe care i-am cunoscut. Dar aici încerc să-mi revin. Pentru cineva ca mine, viaţa e o luptă pentru a recupera ce mi-au luat privirile altora. Cel mai înalt ideal la care putem spera e să vedem lumea aşa cum apare ea în visele unui orb.”

8. Aceşti necizelaţi reprezentanţi ai maselor satisfăcute, slugarnicii mulţumiţi cu puţin, şi-au continuat evoluţia pe drumul trasat de înaintaşii lor, scurmând în dreapta şi-n strânga în loc să înainteze, căutând prin gunoaie ca să-şi satisfacă cele mai josnice dorinţe omeneşti, urând şi iubind sub imperiul unor stimulente fabricate de societate şi oferite de graniţele naturale de pământ şi carne, făcând, primind, venind şi plecând simplu, concurând în loc să creeze, trăind atât de similar, comportându-se identic, dansând jalnic la unison pe acelaşi trist refren, căci pentru ei rutina e ceva la fel de uşor şi natural ca şi aerul, ca hrănitul la sân, ca cititul de la stânga la dreapta.”

9. „Prin asta nu vrem să spunem că personajul nostru antagonic nu a trăit fericit după ce şi-a jucat rolul secundar în această operă, deşi probabil „mulţumit” ar fi un cuvânt potrivit, şi ar trebui spus că punctul culminant al vieţii lui, aşa cum sugerează însăşi prezenţa sa în această carte, a fost momentul în care s-a intersectat cu cei cinci indivizi care nu numai că întruchipează infinitele posibilităţi inerent oferite minţii care gândeşte liber, dar mai sugerează şi ideea că măreţia potenţială nu vine atât din afecţiunea sau dragostea faţă de aproapele tău, cât mai degrabă din dispreţ, căci dezgustatul, şi nu înamoratul este cel care se va ridica din rândul mulţimilor mai sus menţionate pentru a face lumea mai bună, însă doar în eventualitatea în care dispreţul pe care îl simte acest ins neconvenţional e contrabalansat de exact atâta iubire cât trebuie pentru a da doi bani pe aproapele lui şi cu condiţia ca unei astfel de fiinţe aberante să i se permită să-şi nutrească gândurile nebuneşti de către aceia dintre noi care n-au încotro şi trebuie să se bizuie pe oxigenul din aer, să-şi caute hrana la sân, să citească de la stânga la dreapta. Eliberat şi descoperit fi-va individ acest că spera doar putem.”

O contributie Roxa