{RO} Zorba Grecul – Nikos Kazantzakis
1. “Zorba asta era omul pe care-l cautam de atata amar de vreme fara sa-l gasesc. O inima vie, o imensa gura lacoma, un suflet mare in stare bruta.”
2. “Nenumarate sunt bucuriile acestei lumi – femeile, fructele, ideile. Dar sa strabati o mare ca asta, pe-o toamna blanda, soptind numele fiecarei insule, cred ca nu exista bucurie care sa cufunde mai mult sufletul omului in paradis.”
3. “Femeile se ingalbenisera mai tare ca lamaile. Depusesera armele – farduri, corsaje, ace de par, piepteni.”
4. “Asta se cheama sa fii barbat: Libertate!”
5. “Te repezi la un om care nu ti-a facut nimic, il musti, ii tai nasu’, ii smulgi urechile, ii spinteci burta si toate astea chemandu-l pe Dumnezeu intr-ajutor. Cu alte cuvinte, il poftesti si pe El sa taie nasuri si urechi si sa spintece burti.”
6. “Cat de voluptoase si incarcate de tristete sunt aceste ore de ploaie fina! In minte ti se redesteapta toate amintirile amare, ingropate-n suflet – despartiri de prieteni, zambete de femei care s-au stins, sperante ce si-au pierdut aripile ca niste fluturi din care n-a ramas decat viermele. Si acest vierme s-a asezat pe frunzele sufletului meu si le roade.”
7. “Exista tot atatea fericiri cate soiuri de oameni sunt.”
8. “Cand o femeie te cheama sa imparti culcusul cu ea, tinere, si nu te duci, sufletul tau e pierdut! Femeia aceea va ofta in ziua marii judecati, si oftatul acela, oricine-ai fi tu si oricate fapte bune ai fi savarsit, te va pravali in iad!”
9. “Cine a creat oare acest labirint al nesigurantei, acest templu al trufiei, acest urcior de pacate, acest ogor semanat cu mii de viclesuguri, aceasta poarta a iadului, acest cos plin pana la refuz de siretlicuri, aceasta otrava care aduce cu mierea, acest lant care ii tine pe muritori inlantuiti de pamant: femeia?”
10. “Mi-am amintit de o dimineata in care am descoperit gogoasa unui vierme de matase in scorbura unui copac, in clipa cand fluturele sfarma invelisul si se pregatea sa iasa. Am asteptat o buna bucata de timp, dar prea intarzia sa iasa si eram grabit. Enervat, m-am aplecat si am inceput sa il incalzesc cu rasuflarea mea. Il incalzeam nerabdator si minunea a inceput sa se infiripe sub ochii mei, intr-un ritm mai rapid decat al naturii. Invelisul s-a desfacut, fluturele a iesit tarandu-se, si n-am sa uit niciodata dezgustul de care am fost cuprins atunci: aripile ii erau inca lipite si se chinuia zbatandu-se cu tot trupusorul lui sa si le desfaca. Aplecat asupra lui, il ajutam cu rasuflarea mea. In zadar. O rabdatoare maturatie era necesara, si desfacerea aripilor trebuia sa se faca incet, la soare, acum era prea tarziu. Rasuflarea mea obligase fluturele sa se iveasca, mototolit inainte de soroc. Se zbatea disperat si dupa cateva secunde mi-a murit in palma. Cred ca acel mic cadavru e cea mai mare greutate pe care o am pe constiinta. Pentru ca azi inteleg foarte bine, fortarea marilor legi e un pacat de moarte. In treburi din astea nu trebuie sa ne grabim, sa fim nerabdatori, ci sa urmam cu incredere ritualul vesnic. Ah! daca acel fluturas ar putea sa imi zboare mereu pe dinainte si sa imi indice calea.”
11. “Asta le face pe muieri sa isi piarda capul, e bine s-o stii pentru cazul cand ti se va infatisa vreodata prilejul; sa simti ca arzi pe dinauntru, dar ca nu le atingi, si ferita sfantul, nici cu un deget.”
12. “Ziua e pentru munca. Ziua e barbat. Noaptea e pentru benchetuiala. Noaptea e femeie.”
13. “Tot ce e bun in lumea asta e nascocit de diavol: muierile frumoase, primavara, purcelul prajit, vinul, in toate astea e mana Diavolului. In vreme ce bunul Dumnezeu i-a facut pe calugari, posturile, ceaiul de musetel si muierile urate, pfui!”
14. “Pentru ca se face treaba pe jumatate, ca-si spun oamenii oful pe jumatate, ca-s pacatosi si cinstiti pe jumatate, de-aia e lumea in starea jalnica in care e acum. Mergi pana la capat, loveste cu putere, nu-ti fie teama si vei birui. Bunul Dumnezeu ii e de o suta de ori mai scarba de o jumatate de drac decat de un drac si jumatate.”
15. “Iata un barbat in adevaratul inteles al cuvantului. Un barbat cu sange cald si oase zdravene care cand sufera, lasa sa ii curga lacrimi groase pe obraz, cand e fericit nu-si altereaza bucuria trecand-o prin sita fina a metafizicii.”
16. “Nu mi-e rusine sa plang, nu, dar numai in fata barbatilor. Noi, barbatii, formam un fel de gasca, nu-i asa? Nu-i rusine. Dar de fata cu muierile trebuie sa te arati totdeauna viteaz. Altfel, daca ne apucam si noi sa miorlaim, ce-o sa se aleaga de nefericitele astea? Are sa vie sfarsitul lumii.”
17. “Pe bunul Dumnezeu, vezi tu, nici cele sapte caturi ale cerului, nici cele sapte caturi ale pamantului nu-l pot curpinde. Dar inima omului il cuprinde. Asa incat ia seama, Alexis, sa nu ranesti niciodata inima omului.”
18. “Jupane, striga el, am multe lucruri sa iti spun, n-am iubit pe nimeni niciodata cum te iubesc pe tine, am multe lucruri sa iti spun, dar cu limba nu izbutesc. Asa ca o sa le dansez! Da-te la o parte, sa nu te calc in picioare! Inainte! Hop! hop!”
19. “Dupa vreo sase-sapte luni,am primit o ilustrata din Romania, infatisand o femeie planturoasa, decoltata:”Mai traiesc, mananc mamaliga, beau bere, lucrez la puturile de Petrol, sunt murdat, put ca un sobolan din canalul de scurgere. Dar ce-are a face? Se afla aici din belsug tot ce inima si burta isi poate dori. Un adevarat rai pentru niste batrani pehlivani ca mine. Ma intelegi, jupane: trai bun, gaini si puiculite pe deasupra, slava Domnului! Te imbratisez prieteneste, Alexis Zorba, sobolan din canalul de scurgere.”
One Comment
Pingback: