{RO} Adam și Eva – Liviu Rebreanu
1. “Fericirea adevărată e totdeauna o clipă. Mai multă n-ar putea îndura firea omului care, deseori, într-o viaţa de mulţi ani, nu are norocul sa întîlnească nici clipa aceasta, nici măcar să se apropie de ea.”
2. “Moartea e taina tainelor şi totodată cheia necunoscutului.”
3. “Cele doua principii se diferenţiază îndată în doua suflete, bărbat şi femeie, sortite de-acum vieţii materiale. Urmează căi diferite spre aceeaşi ţintă. Trebuie să treacă prin toate planurile existenţei pămînteşti, purtînd pretutindeni dorul lor de unire şi permanenta nostalgie după lumea spirituală; în clipa cînd sufletul gol se întrupează, începe viaţa omului. Pentru suflet e încercarea supremă, încătuşat complet în coaja materială, trebuie să-şi recucerească anevoie cunoştinţa de sine, să urmeze supus legile vieţii materiale. Mereu trează stăruie doar trebuinţa de-a găsi perechea lui de echilibru. Bărbatul şi femeia se caută în vălmăşagul imens al vieţii omeneşti. Un bărbat din milioanele de bărbaţi doreşte pe o singură femeie, din milioanele de femei. Unul singur şi una singură! Adam şi Eva! Căutarea reciprocă, inconştientă şi irezistibilă, e însuşi rostul vieţii omului. Pentru a înlesni căutarea aceasta se fac, se refac şi se desfac toate legile şi convenţiile morale şi sociale, tot ceea ce se numeşte emfatic progresul omenirii. Instinctul iubirii e reminiscenţa originii divine. Prin iubire numai se poate uni sufletul bărbatului cu sufletul femeii pentru a redeveni parte din lumea spirituală. Iubirea aceasta e rodul divin al sufletului omenesc. Dumnezeu sub chipul iubirii trăieşte în om.”
4. “O viaţă omenească nu ajunge însă pentru a prilejui întîlnirea bărbatului cu femeia. Spaţiul şi timpul sunt piedici de care sufletul strîns în obezile materiale numai treptat le poate învinge. Apoi chiar cînd le-a învins, intervin obstacolele convenţiilor sociale care de multe ori sunt mai puternice decît puterile oricărui om.”
5. “Cîte vieţi terestre alcătuiesc o viaţă adevărată?… Şapte!… De ce tocmai şapte? O, Doamne, Doamne, de ce şapte? Dar pentru că şapte e numărul sfînt! A fost sfînt totdeauna, în toate sufletele! ”
6. “A şaptea viaţă aduce de-abia fericirea unirii cu celalalt suflet. De aceea a şaptea moarte cuprinde revelaţia. Fiindcă moartea a şaptea înseamnă sfîrşitul existenţei materiale şi începutul întoarcerii în lumea spirituală, sufletul retrăieşte într-o străfulgerare toate vieţile anterioare pentru a se putea bucura mai deplin de strălucirea vieţii noi, eterne, ce-l aşteaptă. De-acuma nu va mai rătăci în sferele lumii materiale, ci, transformat în principiu pur, echilibrat iarăşi în atom spiritual cu celălalt suflet, redevenit de asemenea principiu. Îşi va relua existenţa divină în planul spiritual.”
7. “Îndoiala e bună, dar cu măsură! Căci, să nu uităm, îndoiala e totdeauna începutul negaţiei şi negaţia înseamnă distrugere! Numai credinţa întăreşte sufletul şi-l deschide pentru adevărurile eterne!”
8. “A şaptea viaţă pămînteasca e sfîrşitul carierei materiale a sufletului. În viaţa a şaptea deci bărbatul trebuie să întîlnească pe femeia care întrupează perechea lui sufletească şi să se unească negreşit cu ea. Rodul material al acestei uniri va fi animat de asemenea de un suflet care îşi începe a şaptea existenţă materială. Moartea ce încheie ultima viaţă pămînteasca înseamnă însă izbăvirea cea mare a sufletului. De aceea în clipa despărţirii de învelişul material, sufletul dobîndeşte conştiinţa pură atotcuprinzătoare prin care, ridicîndu-se deasupra timpului şi spaţiului, poate contempla simultan toate vieţile sale în afară de lumea spirituală. Contemplarea fiind preludiul eternităţii, se manifestă în ochii muribundului ca o străfulgerare de lumina incomparabilă. E culminaţia vieţii pămînteşti în revelaţia fericirii veşnice.”
9. “De aceea, peste secolele sau mileniile ce despart în timp şi spaţiu vieţile pămînteşti ale aceluiaşi suflet, scîntei de amintiri înnoadă fire care vibrează uneori în inima omului. Reminiscenţe stranii răsar brusc, doruri vagi, visuri ciudate, uri inexplicabile , toate mărturii ale existenţelor vechi din noi. Experienţele grele dintr-o viaţa nu rămîn fără efecte în alta următoare. O decepţie adîncă trebuie să aibă repercusiuni în privinţa caracterului general al vieţii viitoare…”
10. “”