{RO} Cabaretul cuvintelor – Matei Vișniec

1. „- Lasă că o scoatem noi la capăt, spune cuvântul rău ori de câte ori pleacă la drum cu cuvântul bine. Măcar de bine de rău, nu vom fi singuri.
– Asta e, tot e bine că încercăm, spune și cuvântul bine. În viața trebuie încercat imposibilul, nu e nimic rău în asta, dimpotrivă. Tot răul spre bine.”

2. „Un poem este un loc de perdiție unde cuvintele acceptă să-și trădeze natura lor cea mai intimă, să uite ceea ce sunt, să îmbrățișeze semnificații contrare, să se topească în ambiguitatea  absolută.”

3.  „Într-un poem orice cuvânt se poate dezbrăca de piele, orice cuvânt își poate arăta goliciunea se se poate apoi cuibări în semnificația altuia.
Cuvintelor le place să renască prin această formă de sărbătoare dionisiacă numită poezie.”

4. „Mă uit la ele, analizez compoziția hoardei revoltate. Da, exact cum am bănuit. Sunt din nou aceleași cuvinte care se revoltă: căcat, pișat, cur, putoare, scârbă, târfă, porcărie, lingău, buboi, puroi, gunoi… […] De prea multă vreme am fost izgonite din limbajul așa-zis îngrijit, deși noi suntem mult mai prezente decât alte cuvinte în viața cotidiană. Vrem și noi, deci să figurăm, ca și celelalte cuvinte, în poemele lirice, în odele compuse pentru exaltarea iubirii de patrie, în discursurile politice și în editorialele marilor cotidiane.”

6. „Nimic mai învăluitor, mai securizant, mai reconfortant decât cuvântul noi. E un cuvânt pe care îl putem întinde cu ușurintă pe o zgârietură, pe o rană. E un cuvânt-balsam, un cuvânt-pomadă, un cuvânt-consolare. De fiecare dată când simțim că ne cuprinde o angoasă puternică, putem spune noi și sufletul nostru se mai calmează puțin, inima noastră începe să bată normal. Cuvântul noi este dotat cu o imensă capacitate de securizare, este uluitor cât de primitor poate fi el, deschis fără să fie expansiv, comunicativ fără să fie exuberant, abundent fără să fie invadator.”

7. „Nu, cuvântul eu nu este capabil să se concentreze pe altceva decât pe propria persoană. Este cuvântul care vorbește cu un singur cuvânt, este cuvântul care nu vorbește decât cu sine însuși. Iar eu, vă jur, sunt exasperat.”

8. „Cuvântul gură este destul de casnic, îi place să tândălească în interior și se amuză etalându-și peste tot colecția de papile gustative. În fața acestei forme de narcisism cuvântul limbă îi reproșează cuvântului gură lipsa de gust. Ceea ce îl face pe cuvântul gură să vadă roșu de furie și să-l trateze pe cuvântul limbă de limbă de lemn.”

9. „Când va fi să mor, îmi voi da sufletul în schimbul unui singur cuvânt: cuvântul întoarcere.”

10. „Este adevărat că ori de câte ori cuvântul rău se leagă de un alt cuvânt, se produce o răutate. Niciodată nu reușeste să comunice efectiv cu cineva. Și cu toate acestea, el nu dorește răul nimănui. Iar alteori își face sânge rău când altora le merge rău. Imediar ce se apropie de cineva, un fel de energie malefică emană totuși din cuvântul rău. Tuturor celor care stau prea mult de vorbă cu cuvântul rău li se face rău la un moment dat.”

11. „Și totuși, eu (n.r. cuvântul târfă) sunt cel care vă cunoaște toate fantasmele, sunt destinatarul tuturor dorințelor voastre secrete. De altfel, noapte de noapte, domnul distincție, domnul prestanță și domnul morală mă cheamă pe ascuns ca să-i bat cu palma la fundul gol.”

12. „Da, putem spune, de altfel, că dorința este fructul unei atracții, amânată la nesfârșit, între imprevizbil și improbabil.”

13. „Cuvântul speranță, magician fără baghetă magică, î numai câteva secunde, face să dispară jumătate din cuvintele Republicii… Aveți vreo problemă cu cuvintele durere, datorie, boală, neintelegere, epuizare, eșec, moarte…? Pentru a le înfrunta recurgeți la serviciile tonice ale cuvântului  speranță, la pălăria și capa lui de magician, precum și la panoplia sa de numere de iluzionism.”

14. „Unele cuvinte primesc zilnic Legiunea de Onoare, mai ales când au șansa să locuiască îndelung în gura oamenilor politici.Uitați-vă la cuvântul acțiune. Greu de găsit un cuvânt mai leneș decât el. Niciodată nu părăsește, de fapt, gura oamenilor politici și a șefilor. Doarme în gurile lor toată ziua și puțin îi pasă de propria lui semnificație. În schimb, este cel mai medaliat dintre noi.”

15. „Da, copilul face caca singur! În această fază cuvântul caca se îmbogățește cu un vast buchet de conotații: el înseamnă progres, trezire a sentimentului de responsabilitate, reușită, victorie, igienă, speranță, inteligență, socializare, conștiință, integrare, independență, consolidare a ființei, autocontrol, recompensă… Da, acest prim caca făcut direct la oliță este o recompensă enormă pentru mamă, pentru eforturile ei educative.”

16. „Problema cu inimile este că nu au creier. Deci nici nu se pune problema de a aștepta reacții raționale din partea lor. Este adevărat însă și faptul că multe creiere nu au inimă, ceea ce mi se pare mult mai grav.”

17. „Niciodată grăbit, niciodată neliniștit… Cuvântului eternitate îi place să se piardă în detalii. Îi place să caute acul în carul cu fân, îi place să încerce să rezolve cvadratura cercului și să-și dea întâlnire la calendele grecești.”

18. „Numai că nu prea îndrăznesc, Majestate, să vă arăt această listă… Lista cu ultimele cuvinte pronunțate de soldații dumneavoastră înainte de a muri.
Nu, nici unul nu a murit strigând trăiască patria!
Da, un singur idiot a murit strigând trăiască regele!
În rest, Majestate, cam toate aceste nulități mor cu câte o înjurătură pe buze: porcilor! Paștele mamii voastre de criminali! Arză-vă focul!”

19. „Nu e ușor să comunici cu cei din jur. Trebuie să fii mereu atent, să nu folosești cuvinte care rănesc, sa nu folosești cuvinte care ucid… sau cuvinte care înnebunesc, sau cuvinte prea tăioase, sau cuvine prea otrăvite, sau cuvinte murdare…”

20. „ (n.r. cuvântul oglindă) Privirile voastre mă ucid. Voi nu vă dați seama, dar eu plătesc scump, cu propria mea persoană, fiecare reflex pe care vi-l trimit. De fapt, mă uzez foarte lent, e o formă specială de uzură, dar tot uzură se cheamă. Privindu-vă în mine mă vidați pe mine. Mă smulgeți treptat  acelor profunzimi care mă țin legat de suflet. Lăcomia cu care vă căutați imaginea în mine devoră. Exhibându-vă fără încetare înf ața mea, mă încărcați cu energia voastră negativă, cu angoasele voastre și cu dorințele voastre. Ca să nu mai spun că uneori mă considerați vinovat de propriile voastre defecte, de propria voastră răutate și de propriile voastre ticuri nervoase. De fapt, eu sunt cuvântul care primește cele mai multe lovituri. De fiecare dată când nu sunteți mulțumiți de voi înșivă totul cade pe mine. Asupra mea vă dezlănțuiți. Nici nu vreau să mai repertoriez numărul de lovituri pe care le-am primit de la voi…”

21. „Când mă întorc însă cu spatele își regăsește verticala și începe să predea reverența celorlalte cuvinte. Eu scot atunci pe ascuns cuvântul oglindă și privesc spectacolul în retrovizor. E totuși interesant să vezi cum cuvântul foc face reverență cuvântului apă. Sau cuvântul minuscul în fața cuvântului mic. Sau cuvântul căpșună în fața cuvântului gură. Sau cuvântul fulg în fața cuvântului iarnă. Sau cuvântul discurs în fața cuvântului mulțime. Sau cuvântul viață în fața cuvântului moarte. Sau cuvântul sânge în fața cuvântului inimă. Sau cuvântul imagine în fața cuvântului oglindă. Și mai există atunci frumoasa reverență pe care o facem toți în fața cuvântului pământ.”

22. „(n.r. cuvântul și) Uneori am impresia că joc rolul unui copil ținut de mână între doi părinți, un copil fericit, de fapt, să se afle mereu în mijloc între mama și tata, mereu protejat de doi oameni mari. Mă uit la unul, mă uit la celălalt și mă simt bine între ei, deși atitudinea lor este indiferentă, iar privirile lor îndreptate cine știe unde. Dar eu știu că sunt sinteza celor care mă țin de mână întrucât fiecare copil nu este altceva decât legătura cea mai puternică apărută între două ființe.”

23. „Cuvântul mamă trebuie folosit cu prudență. Până să-ți dea lacrimile. Că dup-aia el nu mai spune nimic. Și ăla ești.”

24. „Ia te uită, am găsit o bucățică de rădăcină. De rădăcină de-a mea. E mică, e minusculă, dar mie îmi ajunge. Am să o pun într-un borcan și am să mă uit zilnic la ea, o dată dimineața și o dată seara. E bine să știi cine ești, de unde vii, să ai un fragment din rădăcinile tale într-un ghiveci sau într-un bocal transparent, pe o etajeră. Și să te privești în rădăcinile tale ca într-o oglindă.”