{RO} Huliganii – Mircea Eliade
1. „Sărăcia e umilitoare şi când iubeşti… E o stare de larvă, o stare extraumană, pre-naturală, cum spunea nu ştiu cine…”
2. „Câte talente zac pretutindeni, neştiute de nimeni, reflecta Dinu. Ce oameni excepţionali trec pe lângă noi, anonimi, şi noi admirăm prosteşte atâţia neghiobi, numai pentru că le-a popularizat numele politica şi literatura…”
3. „Nu accepta nici un şantaj, nu te îndupleca în faţa nici unei suferinţe. Amorul e o invenţie feminină; lasă femeile să sufere cât vor; cine le-a pus să descopere această jucărie drăcească? Nu uita lucrul acesta: tu nu ai nici o obligaţie, eşti liber, eşti stăpân. Restul e literatură sau şantaj. Spune-ţi în fiecare zi: peste bord cu Anişoara, peste bord cu ea!…”
4. „Există un singur debut fertil în viaţă; experienţa huliganică. Să nu respecţi nimic, să nu crezi decât în tine, în tinereţea ta, în biologia ta, dacă vrei… Cine nu debutează aşa, faţă de el însuşi sau faţă de lume, – nu va crea nimic. Să poţi uita adevărurile, să ai atâta viaţă în tine încât adevărurile să nu te poată pătrunde nici intimida – iată vocaţia de huligan…”
5. „Ţi-am zis că nu mă intimidează nici o etichetă, adică nici un şantaj. Eu sunt şi rămân aşa cum vreau eu să fiu. Pot călca orice lege, în afară de legea fiinţei mele, pe care n-o cunosc decât eu… Dar nici un şantaj nu poate avea priză asupră-mi. Nu mă las şantajat nici de milă, nici de prieteni, nici de cuvântul dat. Toată lumea modernă sucombă în faţa unui asemenea şantaj. Toţi tremură când li se spune: <<Nu eşti uman, nu eşti nou, nu eşti bun, nu eşti ca X, nu eşti ca Y!>> Eu am trecut de mult peste asemenea superstiţii. Am zvârlit de mult vechiturile acestea peste bord. Peste bord cu ele, peste bord!… Rămân ceea ce, nu mai poţi dumneata, după cum singur mi-ai mărturisit-o, rămân un perfect huligan…”
Contribuite Alex Chimu
One Comment
defythewind
“Am spus-o de atâtea ori, […] găsesc un singur sens vieţii acesteia, de-aici. Să poţi fi sigur că cel puţin un om nu va dormi în noaptea aceea, ştii, noaptea îngropării tale; că se va găsi cineva care nu te va lăsa singur… O, să poţi muri cu certitudinea asta, că va ramâne o fiinţă care să reziste şi somnului, şi oboselii, şi durerii, şi va petrece noaptea aceasta gândindu-se la tine, atât numai: gândindu-se la tine…Nu e nevoie să plângă, să te regrete… La ce folosesc toate acestea? La ce foloseşte că eşti plâns şi regretat în timpul zilei, iar noaptea, tocmai noaptea, când eşti cu desăvârşire singur, te uită toţi, şi adorm?…”