{RO} Enzo sau arta de a pilota pe ploaie – Garth Stein

1. „Un concept atât de simplu, dar atât de adevărat: ceea ce trebuie să demonstrezi se află în faţa ta; noi suntem creatorii propriului nostru destin. Fie cu ştiinţă, fie din ignoranţă, succesele şi eşecurile noastre sunt provocate numai de noi înşine.”

2. „Întotdeauna mi-am dorit să o iubesc pe Eve la fel de mult cum o iubea Denny, dar nu reuşisem niciodată pentru că mi-era frică. Ea era ploaia mea. Era elementul meu imprevizibil. Dar unui pilot de curse n-ar trebui să-i fie frică de ploaie; pilotul ar trebui să îmbrăţişeze ploaia. Eu, singur, puteam face o schimbare în ceea ce era în jurul meu. Când mi-am schimbat starea de spirit, energia, i-am îngăduit lui Eve să mă privească altfel. Şi deşi nu pot spune că sunt stăpân pe destinul meu, pot spune că am trăit o geană de putere, şi ştiu în ce direcţie trebuie să lucrez.”

3. „Urletele, crizele îngrozitoare de ţipete, căderea pe podea în atacuri de panică. Astea sunt lucruri pe care numai câinii şi femeile le înţeleg, pentru că noi trăim durerea mai profund, ne conectăm direct la durere, chiar la sursa acesteia, şi de aceea este dintr-odată strălucitoare şi brutală şi limpede, precum metalul alb încins care ţâşneşte ca dintr-un furtun de foc, şi putem să-i apreciem estetica, în timp ce răul ne loveşte direct în faţă. Pe de altă parte, bărbaţii sun numai filtre şi deflectoare şi eliberare prelungită. Pentru bărbaţi e ca la ciupercile de la picior: dai cu spray-ul care trebuie şi trece. Habar n-au că manifestarea suferinţei lor – ciupercile dintre degetele lor păroase de la picioare – e doar un simptom, o indicaţie că există o problemă în sistem. O candida care înfloreşte în măruntaiele lor, de exemplu, sau orice altă dereglare a sistemului. Dacă suprimi simptomul, nu faci altceva decât să obligi adevărata problemă să se exprime la un nivel mai adânc, altă dată.”

4. „La curse se spune că maşina merge acolo unde ţi se îndreaptă ochii. Dacă pilotul nu-şi poate dezlipi ochii de parapet atunci când pierde controlul, se va lovi de acel parapet; pilotul care se uită la pistă când simte că roţile sale au luat-o razna va recâştiga controlul asupra maşinii sale.
Maşina merge încotro ţi se îndreaptă ochii. E doar un alt mod de a spune că în faţa ta se află ceea ce trebuie să demonstrezi.
Ştiu că e adevărat. Cursele nu mint.”

5. „Ajunsesem atât de aproape de măreţie. O mirosisem, şi mirosea a friptură de porc la proţap. Şi cui nu-i place mirosul de porc la proţap? Dar ce e oare mai rău: să miroşi friptura şi să nu te bucuri de ea, sau să nu simţi deloc mirosul?”

6. „Iată de ce o să fiu o persoană bună. Pentru că ascult. Nu pot vorbi, aşa că ascult foarte bine. Nu întrerup niciodată, nu deviez niciodată cursul discuţei cu un comentariu de-al meu. Dacă sunteţi atenţi, veţi vedea că oamenii schimbă constant direcţia conversaţiei cu ceilalţi. E ca şi cum ai avea în maşină un pasager care înşfacă brusc volanul şi te duce pe o stradă laterală. (…) Învaţă să asculţi! Te implor. Prefă-te că eşti un câine cuminte şi ascultă-i pe ceilalţi în loc să le furi poveştile.”

7. „(…) ce dificil trebuie să fie să fii o persoană. Să-ţi reprimi în mod constant dorinţele. Să-ţi baţi capul să faci lucrul care trebuie, în loc să-l faci pe cel mai practic. Sincer, în acel moment aveam mari dubii că puteam interacţiona la asemenea nivel. Mă întrebam dacă aş putea deveni vreodată omul care doream să fiu.”

8. „Soarele răsare în fiecare zi. Ce poţi iubi în asta. Încuiaţi soarele într-o cutie. Obligaţi soarele să depăşească obstacole ca să răsară. Atunci o să strigăm de bucurie. Întotdeauna o să admir un răsărit frumos de soare, dar n-o să consider niciodată că soarele este un campion pentru că a răsărit.”

9. „Să trăieşti fiecare zi ca şi cum i-ai fura-o morţii, aşa mi-ar plăcea să trăiesc. Să simţi bucuria vieţii, aşa cum simţea Eve bucuria vieţii. Să te detaşezi de povară, de angoasă, de spaima de care ne lovim cu toţii zilnic. Să spui că sunt viu, sunt minunat, sunt. Sunt. Asta e ceva la care merită să aspiri. Când o să fiu o persoană, aşa o să-mi trăiesc viaţa.”

10. „Înţelegea oare, în vreme ce minutele interminabile se scurgeau ticăind, că a fi singur nu e totuna cu a fi însingurat? Că a fi singur este o stare neutră; e asemeni unui peşte orb pe fundul oceanului: fără ochi, şi prin urmare fără judecată. E posibil? Ceea ce se află în jurul meu nu-mi afectează starea de spirit; starea mea de spirit afectează ceea ce se află în jurul meu. E adevărat? E posibil ca Denny să fi apreciat natura subiectivă a singurătăţii, care e ceva ce există numai în minte, nu în lume, şi, ca un virus, nu poate supravieţui în absenţa unei gazde binevoitoare?”

11. „Chiar nu putem? mă întrebam. Nici măcar puţin? Nu ne putem uni voinţa ca să schimbăm imposibilul? Nu putem folosi forţa vieţii noastre pentru a schimba ceva: un lucru mic, un moment neînsemnat, o răsuflare, un gest? Nu putem face chiar nimic pentru a schimba ce se găseşte în jurul nostru?”

12. „În fiecare dintre noi sălăsluieşte adevărul, am început eu, adevărul absolut. Dar câteodată adevărul este ascuns într-o sală a oglinzilor. Câteodată credem că vedem lucrul original, adevărat, când, de fapt, vedem doar un facsimil, o distorsionare. Pe măsură ce am ascultat acest proces mi-am amintit de scena culminantă dintr-un film cu James Bond, Bărbatul cu pistolul de aur. James Bond a scăpat din camera oglinzilor spărgând sticla, făcând ţăndări iluziile până când s-a aflat faţă în faţă cu adevăratul ticălos. Şi noi trebuie să facem ţăndări oglinzile. Trebuie să privim înlăuntrul nostru şi să smulgem distorsiunile până când ceea ce în adâncul inimilor noastre ştim că este perfect adevărat va sta în faţa noastră. Numai atunci se va face dreptate.”

13. „E patetic să îmbătrâneşti. E plin de îngrădiri şi umilinţe. Ştiu, ni se întâmplă tuturor; dar cred că e posibil să nu trebuiască să fie aşa. Cred că li se întâmplă acelora dintre noi care o doresc. Şi în starea noastră mentală actuală, în plictiseala noastră colectivă, se află ceea ce noi am decis să facem. Dar într-o zi se va naşte un copil mutant care va refuza să îmbătrânească, care va refuza să recunoască limitările acestor trupuri ale noastre, care va trăi sănătos până se va sătura de viaţă, nu până când trupul nu-l mai sprijină. Va trăi sute de ani, ca Noe. Ca Moise. Genele acestui copil vor trece la copiii săi şi vor urma mai mulţi care îi vor semăna. Şi structura lor genetică va înlocui genele acelora dintre noi care trebuie să îmbătrânească şi să ajungă decrepiţi înainte să moară. Cred că va veni vremea în care toate acestea se vor întâmpla; dar o asemenea lume este mult mai departe decât poate merge mintea mea.”

O contributie Roxa