Pascal Bruckner

{RO} Luni de fiere – Pascal Bruckner

Recenzie Luni de fiere

1. „Nu râde de autobuz: nu există un loc de elecţiune pentru o dragoste la prim a vedere. Chiar şi o cutie pe roţi poate deveni anticamera paradisului atunci când crezi în hazard.”

2. „Cum să eviţi primele cuvinte veşnic aceleaşi, cum să te arăţi în acelaşi timp delicat, original, seducător, ispititor? Întrebare gravă care fu, presupun, cea a Diavolului în ultim a seară a Facerii.”

3. „Ai remarcat, domnule, că femeile îi doresc mai ales pe bărbaţii bine, însoţiţi? O persoană frumoasă lângă ei le dă îndată o valoare incomparabilă, chiar dacă sunt urâţi sau dizgraţioşi. E ceea ce a simţit Rebecca văzându-te cu prietena dumitale.”

4. „Ştii că, dezbrăcându-se, bărbaţii si femeile îşi pierd deseori graţia de care au dat dovadă îmbrăcaţi: nuditatea este un veşmânt prost croit în care înoată încurcaţi.”

5, „Despărţirea este o anticipare a rupturii pentru că ne obişnuieşte cu ideea că poţi trăi fără celălalt.”

6. „A iubi înseamnă să-i dau celuilalt, cu propriul meu consimţământ, o putere infinită asupra mea. Cum de putusem contribui la propria mea servitute?”

7. „De fiinţa care ne este cea mai dragă ne temem cel mai mult. Iar gelozia este doar o formă a imaginaţiei terorizate care transformă în certitudine cea mai mică bănuială.”

8. „Dragostea înseamnă evident două solitudini care se împerechează ca să creeze o neînţelegere. Există însă neînţelegere mai seducătoare? Iar adevărata înţelepciune nu rezidă oare într-o capacitate neîncetată de a te îndrăgosti din nou? Începutul unei legături Îşi imprimă stilul asupra a tot ceea ce va urma: clipă magică asupra căreia vorbele amanţilor vor reveni neostoit pentru a povesti până la tocire dulceaţa primelor zile. De fapt, primul contact se află de partea speranţei, el repune pe linia de plutire visul nebunesc al unei iubiri autentice, definitive. Iată de ce există întâlniri prea frumoase care ucid sentimentul, întâlniri banale care emit o judecată prematură asupra josniciei relaţiilor, altele în sfârşit purtătoare de exigenţe cărora amanţii nu li se pot sustrage fără să decadă.”

9. „Existenţa comună secreta încredere şi linişte. Momente unice care nu se povestesc: căci fericirea are o poveste care nu este povestea obişnuită; ea este confuzia memoriei cu uitarea: amintiri ale unor episoade atât de dense încât sunt şterse de însăşi perfecţiunea lor, încremenite într-o estompare veşnică.”

10. „Perversiunea nu este forma bestială a erotismului ci partea sa civilizată: copulaţia este demnă de animal, numai devianţa este umană, im punând o măsură barbariei organelor, şi construieşte o artă complexă altoită pe o natură simplistă. In perverşi există un artist, un artist care-şi împarte domeniul cu un preot într-o aceeaşi fervoare pentru artificiu.”

11. „Astăzi, iubirile noastre mor de saţietate înainte chiar de a fi cunoscut foamea. Iată de ce amanţii sunt atât de trişti: ştiu că n-au alt duşman decât pe ei înşişi, că sunt în acelaşi timp izvorul şi secătuirea unirii lor. Pe cine să acuzi, vai, dacă nu “pe noi doi” şi ce amărăciune e mai mare decât să-I ucizi pe cel pe care-l adori prin simplul fapt de a fi împreună?”

12. „De fapt mă plictiseam de moarte cu ea. Iar plictisul este un tovarăş pe care nu-l suporţi decât în singurătate: pentru că nu vrei martori în acele clipe blestemate, de frică să nu capeţi de Ia ei o imagine infamantă.”

13. „Astăzi, tragedia nu se mai abate asupra oamenilor din blestem, ea se naşte din stângăcia lor. Cazi în nenorocire gafând, printr-o suită de gigantici paşi greşiţi. Dramele noastre nu sunt doar dureroase: ele suferă de handicapul suplimentar de a fi ridicole. Nu mai avem nici măcar scuza fatalităţii.”

14. „Sunt victorii-care duc la un impas tot aşa cum sunt înfrângeri care deschid căi noi.”

15. „O ştii sau n-o ştii: există o tradiţie a durerii feminine, în jurul femeilor părăsite se formează îndată o solidaritate;”

16. „Sentimentul este ceva ce se poate pierde ca un ceas, epuiza încet ca un cont în bancă şi regăsi ca o pălărie.”

Completare Simona:

17. “Fidelitatea fata de o persoana este un pret prea scump platit ca sa nu fie compensat printr-o excitatie egala: fiinta careia i se adreseaza o preferinta exclusiva are sarcina zdrobitoare de a-i inlocui pe toti barbatii, pe toate femeile pe care prezenta sa ii exclude. Sarcina imposibila: nimeni nu este divers si multiplu precum e lumea. Incepui sa urasc fidelitatea anxioasa a dragostei pasionale careia ii opuneam febrilitatea vesela a zborului din floare-n floare sau pur si simplu atonia emotionala a celibatarului. Regaseam sentimentul conjugal prin excelenta, incercat cu tovarasele mele anterioare: congelarea entuziasmului in oboseala.”

18. “Si pe urma, exista o epoca a vietii in care orice legatura devine previzibila, inclusiv degradarea ei: experienta ne interzice regasirea unui sentiment nou, ucide in noi prospetimea ignorantei prea fericite. Ti-am mai spus: aspiram la schimbare pentru schimbare. Sa stiu ca la orice ora din zi si din noapte, in timp ce eu ma consumam intre patru ochi cu Rebecca, altii se distrau, se imbatau, dansau, asta-mi biciuia simturile, ma facea sa turbez din pricina situatiei mele captive. Parisul ma rodea prin ritmurile lui frenetice, care constituiau tot atatea indemnuri de a ma agita, de a misca. Rebecca se speria de poftele mele turbulente, iar pentru a le contracara desfasura tot atata incapatanare cata aratam eu pentru a le satisface; cauta cearta sub cele mai futile pretexte si ne certam in inabusitorul alcov al cuplului nostru ca doua viespi care se omoara una pe cealalta intr-un borcan cu miere.”

19. “Ura, se spune adesea, este celalalt versant al iubirii. Si daca ar fi valabil contrariul? Daca afectiunea n-ar fi decat o paranteza intre doua batalii, un ragaz, timpul cat sa-ti tragi sufletul?”

20. “Ce este un cuplu? Renuntarea la existenta in schimbul sigurantei, chipul fara atractie al dragostei legitime. Acest spatiu inchis le banalizeaza si pe fiintele cele mai putin dotate pentru banalitate, le ingreuneaza pe cele mai mercuriale. Vedeam in jurul meu indivizi cufundandu-se in mediocritate, imbatranind, resemnandu-se, abandonandu-si unul cate unul elanurile tineretii pentru mlastinile functionaratului conjugal. Vedeam barbati indrazneti, femei libere pe care viata in doi ii demobilizase, ii facuse serbezi, a caror coabitare le tocise acuitatea. Uram mimetismul concubinilor, docilitatea lor in a adopta defectele consortului, complicitatea lor lipicioasa si pana si tradarea care-i uneste inca. Nu exista niciunul din prietenii mei care sa nu fie exemplul grimasant al conditiei mele.”

21. “Intotdeauna mintisem, copil fiind, ca sa-mi salvez linistea, adolescent, ca sa prelungesc beneficiile copilariei, adult, din obisnuinta si din nostalgie. A spune adevarul mi se parea o dezastruoasa lipsa de imaginatie, minteam pe toata lumea, in legatura cu orice, fara motiv, asa, pentru placerea de a dezorienta, de a avea secrete, de a cladi fictiuni credibile. Trageam din asta o bucurie cu atat mai puternica cu cat viata cuplului modern se ridica pe un imperativ de sinceritate care cere celor doi consorti o franchete completa. Eu preferam s-o insel pe Rebecca, marturisirea sistematica avand, in ochii mei, ingrozitoarea facilitate de a aplatiza viata. Preferam cel mai prost vodevil, daca-mi era subiect de emotie, frustei conventii de loialitate a cuplului exemplar. Imi placea frauda pentru ca este arma celor slabi, a femeilor si a copiilor care isi asigura astfel un spatiu de libertate intr-o lume care nu le acorda nicio libertate. Imi acordam deci toate libertatile si, prin renghiurile mele, cumulam toate rolurile, protejandu-mi placerile fara sa-l pun in pericol pe cel de-alaturi.”

22. “A fi primul in inima unui barbat sau a unei femei este o familiaritate derizorie. Sunt oare rege pentru ca sunt regale tau? Exista deci o nenintelegere: afectiunea pe care ti-o poarta o fiinta te lasa perplex de doua ori: mai intai te miri ca nu toti te iubesc cu aceeasi ardoare, apoi ajungi s-o banuiesti pe femeia care te adora ca are vreo slabiciune. Daca ma iubeste, inseamna ca-i pierduta: cine ar putea sa-l aprecieze pe un individ atat de lipsit de calitati ca mine daca nu cineva si mai ratacit, multumit ca se agata de epava care sunt eu? De fapt, tandretea Rebeccai, departe de a o revaloriza in ochii mei, ma impinge sa caut la nesfarsit stima unor noi femei.”

23. “Libertatea, banuiam eu, nu se obtine decat cu pretul unor targuieli nemapomenite cu proprii tai demoni, dupa lupte, caderi interminabile.

24. Mi-au trebuit luni de zile ca sa scap de vraja ta si sa te vad cum erai; nu un astru, ci o exagerare, o carcasa sparta pe care numai teama mea de viata o facea de temut. Crede-ma, niciodata n-as fi acceptat slavajul daca n-as fi pastrat certitudinea ca ma pot elibera de el. In secret, te demontasem deja; in fond, n-ai fost niciodata decat o creatie a mintii mele, un idol pe care-l sustineam cu bratele; vedeam numai idolul, nu si efortul bratelor mele. Aveam nevoie doar de nevoia pe care o aveai tu. Te-am sedus fascinandu-te asupra propriei tale puteri, dandu-ti iluzia ca esti invincibil. Tineretea mea e cea care ti-a dat atata valoare; cinci ani in plus si as fi fost imediat dezametita. Acesti cinci an i-am castigat in sase luni.

25. Tu nu m-ai iubit niciodata, pe de-o parte, m-ai redus la viscera, iar pe de alta, la un fatis exotic. Te prefaceai ca respecti in mine femeia, dar nu venerai decat niste orificii. Iti trebuie un prototip perfect pentru a-ti potoli gustul pentru Orient, o fiinta care dimineata sa te trezeasca cu salamalecuri si care in timp ce facea dragoste sa scoata gemete. Dar pe fata care eram ai ratat-o intotdeauna.

26. Pentru ce anume m-ai parasit? Pentru o idee, o biata idee pe care ai incercat s-o intruchipezi cu stangacie, in mod ridicol. In tine nu era decat visul vag si prostesc de a parea, de a parea orice, seducator, zburand din floare-n floare, donjuanesc. M-ai parasit in amintirea adolescentului timid care scosese limba, ani de zile, dupa toata purtatoarele de fese si care nu se consolase niciodata in urma acestei foamete, ca acele persoane care se indoapa in urma acestei foamete, ca acele persoane care se indoapa in amintirea privatiunilor din timpul razboiului; m-ai parasit ca sa epatezi galeria, sa-i impresionezi pe cei cativa prieteni ai tai prizonieri ai sistemului conjugal, ai facut-o din lipsa de glorie tangibila pe langa cele zece persoane care constituie anturajul tau. Dragostea mea pentru tine a fost o lunga eroare care si-a aflat adevarul.”

27. “Crede-ma, nu exista iesire geografica. “Renunta la lumea acesta, renunta la lumea cealalta, renunta la renuntare” spunea un mistic musulmam.”

3 Comments

Leave a Reply to dAImon Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *